Irlandezii ne-au stricat weekendul. Sâmbătă dimineață, președinția irlandeză a Consiliului a venit cu o idee ce pare născută după o noapte lungă, îmbibată cu whiskey: să-i împace pe toți cu opt procente tăiate din bugetul Uniunii pe 2028–2034, adică 141 de miliarde de euro sub propunerea Comisiei. Umor financiar negru, îndurabil pentru țările bogate, care oricum zic "se poate mai mult", cu ochi umezi de partea celor obișnuiți să ceară fonduri europene, apoi să le corupă și să le hăbăucească.

Publicitate

Spun clar: a tăia ar fi cea mai proastă decizie pe care o poate lua Europa acum. Avem război la graniță, o competiție economică pe care o pierdem în fața Chinei și a Americii și regiuni întregi care încă nu au ajuns din urmă restul continentului. Într-un asemenea moment, Europa trebuie să investească, nu să strângă cureaua. Propunerea inițială a Comisiei trebuie păstrată. Banii trebuie însă cheltuiți cu cap și urmăriți până la ultimul euro.

Publicitate

Dar vine și partea incomodă, pe care nu o spune nimeni la București. Că ne plimbăm pe după copac, facem totul cu hei-rup, scump, prost și în afara termenelor de prea multe ori.

Noi le dăm frugalilor argumentele pe tavă. Cerem mai mult, dar nu suntem în stare să cheltuim bine și la timp ce primim. Din PNRR am pierdut 10 miliarde de euro. Urmează corecțiile financiare și penalitățile pe implementare, deci vom mai pierde. Când un premier de la Haga sau de la Viena spune că unele state nu pot absorbi banii, nu inventează. Ne arată cu degetul.

Publicitate

mircea hava europarlamemtar ppe

România trebuie să scape de obiceiuri care ne costă credibilitatea, practic ne fac irelevanți în pretenții și negocieri. Să iasă din zodia proiectelor fazate, care se întind pe trei exerciții financiare și nu se mai termină. Din mixul ce combină prostia cu eșecul: proiecte terminate, dar nefuncționale, clădiri inaugurate cu panglică și lăsate goale, rețele la care nu se leagă nimeni samd. Sa abdice de la proiecte scrise pentru statistici electorale, nu pentru oameni.

Voi apăra în Parlamentul European fiecare euro pentru coeziune și pentru agricultură. Dar această luptă o câștigăm la Bruxelles doar dacă o câștigăm mai întâi acasă, la implementare.

Bani europeni cerem pe bună dreptate. Să-i și merităm.