Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat de presă Mircea Hava: Independența energetică a Uniunii Europene și, implicit, a României este o temă obligatorie

Publicat

Una dintre cele mai importante provocări pentru țările membre ale UE o reprezintă dobândirea autonomiei energetice. Așa cum bine a punctat colegul meu, Christian Ehler, coordonatorul grupului PPE pentru Energie, Industrie și Cercetare, acest subiect era o chestiune urgentă încă dinaintea izbucnirii războiului din Ucraina, dar că acum a devenit o PRIORITATE ABSOLUTĂ.

E bine că avem soluții, dar reafirm că implementarea lor trebuie accelerată. Suntem forțați să regândim, pe termen mediu și lung, întregul sistem energetic al Uniunii și să investim în diversificarea surselor de energie, precum și într-o tranziție mai rapidă spre energiile regenerabile. Avem nevoie, de asemenea, de capital pentru dezvoltarea și eficientizarea infrastructurii de transport dar și a logisticii de stocare.

Încă de la lansarea ei, acum mai bine de un an și jumătate, rețeaua EHB-European Hydrogen Backbone a crescut cu peste 110%. Iar ultimele date ne arată că intenția statelor membre este de a dezvolta infrastructura din sectorul  energiei regenerabile prin construirea a până la 53.000 de kilometri de conducte, până în anul 2040.

Să nu uităm că UE are în derulare două programe extrem de importante, despre care, permanent, am vorbit: The European Green Deal și Fit for 55. Prin ele, vom obține tranziția către un model de economie circulară, spre surse de energii regenerabile, nepoluante și vom reduce amprenta de carbon a industriilor din țările membre. Desigur, în contextul unui set măsuri menit să atenueze schimbările climatice și încălzirea globală.

Este clar că tranziția spre o industrie „curată”, nepoluantă, spre „verde”, necesită timp și investiții. Iar pentru că timpul ne presează, va trebui să acționăm eficient.

Legat de România, trebuie doar să acționăm firesc și pragmatic și să folosim resursele naturale de care dispunem. Exploatarea depozitelor de gaz din Marea Neagră, simultan cu dezvoltarea infrastructurii de transport și stocare a combustibililor, sunt o soluție care ne poate asigura independența și siguranța energetică pe termen scurt și mediu, a transmis europarlamentarul Mircea Hava, într-un comunicat de resă.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement