Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat de presă Mircea Hava: Uniunea Europeană trebuie să devină mai competitivă în raport cu partenerii externi

Publicat

Politicile și strategiile Uniunii Europene trebuie să se asigure că spațiul comunitar se dezvoltă mai rapid și devine competitiv nu doar în cadrul pieței unice, între statele membre. Spiritul de competiție trebuie reglat la ritmul și, mai ales, în raport cu partenerii și competitorii externi, cu Statele Unite sau China.

Grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, consideră că dezvoltarea pieței unice și competitivitatea ei în raport cu piețele externe este prioritară.

Ultimul workshop organizat de PPE, în Napoli, întrunire la care au participat economiști obișnuiți să pună degetul pe chestiuni reale din piețele transcontinentale, și care a avut ca temă principală stabilirea unei strategii pentru o Europă competitivă, a demonstrat, cu date statistice, că Uniunea Europeană, invadată la propriu de marfă și vapoare, a atins nivelul necesității absolute în adaptarea la productivitatea și tehnologizarea pe care piețele externe le ridică.

Datele statistice arată că Uniunea Europeană este, în acest moment, în urma Statelor Unite sau a Chinei în ce privește investițiile și tehnologizare economiei. Prin urmare, ne privește cât de rapid trecem de la îngrijorare la a ține cont de ce fac alții și să devenim autonomi și coerenți în domenii esențiale precum sectorul energetic sau al securității. E momentul pentru măsuri rapide care să integreze piețe, încă fragmentate între statele membre, precum comunicațiile, piața financiar-bancară sau industria de apărare.

Suntem la o distanță semnificativă în privința relevanței pe care o au jucătorii din industria de apărare, comparativ cu SUA. Capitalizarea din lanțul bancar european este depășită de sistemul american, iar dependența de mărfuri strategice din China este evidentă. Ce să mai vorbim de diferențele mari, din propria ogradă, la prețul energiei electrice. Cu alte cuvinte, toate datele arată că în Uniunea Europeană nu mai e timp de aversiune și ezitări sau să râdem de capra vecinului iar Piața Unica, care nu mai pare să fie un loc al câinilor cu colaci în coadă, e timpul să se întărească, a declarat Mircea Hava, europarlamentar PPE Membru PNL.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement