Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat deputatul Florin Roman: Amendamente la OUG pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială, în contextul COVID-19

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Publicat

Liderul de grup al PNL, deputatul Florin Roman, a transmis într-un comunicat că a depus mai multe amendamente la Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecție sociale, în contextul situației determinate de coronavirus. 

„În calitatea de lider de grup al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor, am depus mai multe amendamente la textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Amendamentele depuse reglementează următoarele măsuri:

  • Să se deconteze indemnizaţia brută pentru zilele libere acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada suspendării cursurilor şcolare, astfel încât să se elimine orice potenţială confuzie în implementarea legii. Decontarea indemnizaţiei nete ar putea să ducă la interpretarea greşită a legii şi să se poată înţelege că angajatorii trebuie mai să reţină şi mai să plătească încă o dată impozit şi contribuţii sociale pentru angajaţi.
  • Indemnizaţiile de şomaj tehnic de 75% din salariul de încadrare de care beneficiază salariaţii din unităţile care şi-au întrerupt activitatea integral sau parţial să fie acordate mult mai puţin birocratic. Astfel, angajatorii care au întrerupt activităţile total sau parţial trebuie să poată obţine indemnizaţii pentru angajaţi imediat, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, care este opozabilă în instanţă şi protejează în totalitate interesele statului.
  • Operatorul economic aflat în situaţia de a întrerupe total sau parţial activitatea are nevoie de sprijin nemijlocit, imediat şi cât mai puţin birocratic. Un agent economic aflat în situaţia de a închide total sau parţial activitatea, chiar nu mai trebuie să aştepte certificări din partea autorităţilor statului român.
  • Eliminarea condiţiei impuse angajatorilor de a demonstra că „nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor” pentru a putea beneficia de indemnizaţii de şomaj tehnic pentru angajaţi, în condiţiile în care soldul contabil al operatorului economic pe luna martie şi poate chiar şi pe luna aprilie poate să prezinte o imagine distorsionată, faţă de adevărata sa situaţie financiară. Astfel, pot exista numeroşi agenţi economici care poate au disponibilităţi de numerar sau bani de cont, dar, în aceeaşi măsură, disponibilităţile lor temporare sunt grevate de alte obligaţii care trebuie onorate: plăţi recurente, obligaţii fiscale, rate bancare etc. În aceste condiţii, aceştia nu ar putea beneficia de şomajul tehnic, deşi ei sunt în reală dificultate. Aşadar, condiţia strictă şi uşor demonstrabilă potrivit căreia salariaţii angajatorului care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020 pot beneficia de şomaj tehnic, este uşor demonstrabilă şi suficientă”, a transmis deputatul PNL, Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement