Actualitate
Comunicat deputatul PSD de Alba, Radu Tuhuț: Guvernul PNL rămâne în continuare nepăsător la tragediile oamenilor din Apuseni
Guvernul PNL rămâne în continuare nepăsător la tragediile abătute în această vară asupra oamenilor din Munții Apuseni. Am solicitat în nenumărate rânduri acordarea de despăgubiri corecte în urma revărsării apelor. Premierul demis demonstrează din nou că nu are un strop de umanitate și responsabilitate a funcției și refuză să se implice. Mai mult, Florin Cîțu nici măcar nu mai răspunde întrebării parlamentare pe care am adresat-o, ignorând o realitate socială crudă.
Așa cum se poate vedea și pe site-ul Camerei Deputaților (link – https://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=63958&idl=1), am solicitat, în data de 8 septembrie, reevaluarea daunelor produse la gospodăriile afectate de inundațiile din Munții Apuseni. Termenul de primire a răspunsului a fost stabilit 29 septembrie și, cu toate acestea, nu am primit nimic până în 26 octombrie. Am așteptat cu interes răspunsul deoarece mă interesează de situația oamenilor din Apuseni și vreau să se facă dreptate pentru ei. Prin această atitudine, Cîțu și PNL își bat joc de drepturile celor care au fost loviți de calamități, fie că sunt din Ocoliș, Roșia Montană, Sohodol, Abrud, Câmpeni ori alte localități.
Țin să le spun guvernanților că nu scapă de mine dacă nu respectă drepturile oamenilor din județul Alba! În această speță, le voi aminti mereu că și-au bătut joc de moți! Cărora fie nu le-au acordat deloc despăgubiri, deși au suferit pagube în urma revărsării apelor, fie banii primiți au fost mult prea puțini comparativ cu daunele produse.
Alături de echipa PSD Alba, am realizat o serie de demersuri pentru sprijinirea celor afectați de inundații. Am transmis adrese oficiale către instituțiile abilitate, am realizat acte de donație și ne-am implicat fizic pentru îndepărtarea aluviunilor din gospodăriile lor.
Îl invit, din nou, pe domnul președinte Klaus Iohannis în Munții Apuseni – cu riscul că își va murdări costumul alb imaculat – să vadă cum arată drumurile distruse de ape și să constate că moții au cu totul altfel preocupări, obiceiuri, gânduri și îndeletniciri decât jocul de golf.
Cu respect pentru județul nostru,
Tuhuț Radu – Marcel, deputat PSD de Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 26.10.2021 at 14:15
Pai una ziceti si alta faceti, nu ? Ia nu le votati guvernul, sa vedeti cum se aliniaza.