Eveniment
Comunicat Dorin Nistor: „Mă opun majorării prețului la apă și canalizare la Sebeș”

Primarul Dorin Nistor transmite, într-un comunicat, că se opune majorării prețului și a apă și canalizare la Sebeș.
”Propunerea pe care am făcut-o și am susținut-o, atât în Consiliul Local al Municipiului Sebeș, cât și în ședințele Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba, a fost de a nu se majora prețul la apă și canal pentru locuitorii Sebeșului. În condițiile în care strategia de tarifare veche a expirat în luna decembrie 2022 (fiind valabilă în perioada 2017-2022), noua legislație propusă de ANRSC duce la o scumpire a apei, dar mai ales a canalizării.
Angajat al ANRSC, consilierul local al PSD Sebeș, Radu Cristian, a refuzat în ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Sebeș să sprijine inițiativa majorității și să se împotrivească majorării, motivând că este angajat al ANRSC și este limitat de contractul personal de muncă să aibă o poziție oficială. Răspunsul halucinant al grupului PSD Sebeș a fost refuzul de a participa la vot (cu excepția unui consilier).

Grupul consilierilor PNL Sebeș a votat împotriva majorării de tarif, la propunerea primarului.
ANRSC este o instituție finanțată din aceste tarife aplicate populației. Consider nedrept ca aceasta să impună autorităților locale modalitatea de tarifare a serviciilor publice. Deși ni se cere un vot local, în același timp ni se impune un tarif minim. Interesantă democrație! Prețul la apă și canalizare va ajunge la 15 lei/mc, deși ar fi fost suficientă o aplicare a indicelui inflației.
Cum altfel ar putea încasa salarii angajați ca dumneavoastră, domnule Radu Cristian, în instituții create și controlate politic de liderii PSD?”

Comunicat: Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 06.02.2023 at 16:10
PSD face, nu gândeşte, c-aşa-i la ei, n-au cu ce şi nici cu cine. O adunătură amorfă.