Actualitate
Comunicat EDIC Regiunea Centru: În 26 mai, Regiunea Centru și România își decid viitorul în Uniunea Europeană
Viitorul Uniunii Europene este una din temele importante abordate recent la Summit-ul de la Sibiu, o problemă cu care se confruntă în ultimii ani Comisia Europeană și un proces asupra căruia vom decide cu toții în 26 mai 2019, când vom merge la vot.
Fondurile europene pentru susținerea mediului privat și a administrației publice locale, libera circulație pe teritoriul Uniunii Europene, tarifele scăzute la telefonie mobilă, cea mai mare piață de desfacere la nivel mondial, reprezintă programe susținute de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea și uniunea statelor membre. Pe lângă aceste programe, Comisia Europeană investește însă resurse și în informarea corectă a cetățenilor, în transmiterea informațiilor punctuale, clare și complete referitoare la modul în care investește și sprijină comunitățile, a beneficiilor aduse și modul în care oamenii se pot implica civic, prin participarea la evenimente sau la consultările publice lansate. Comisia și țările membre identifică mesaje și transmit informații publice prin rețeaua de Centre Europe Direct.
Vorbind despre acest lucru, Simion Crețu a precizat: ”Centrul Europe Direct Regiunea Centru pe care îl coordonăm în cadrul ADR Centru din 2013, a avut în centrul activităților propuse pentru acest an, mobilizarea cetățenilor la vot, informarea și conștientizarea cetățenilor în privința importanței votului din 26 mai 2019”.
În ultimele două luni, o suită de patru dezbateri cu peste 500 de cetățeni din Regiunea Centru, în patru mari orașe și centrele universitare din Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov, o caravană de conștientizare și informare directă, prin discuții față în față, cu mai mult de 2.000 de reprezentanți ai mediului privat, atât administratori, cât și personal TESA sau lucrători, dar și ”Crosul Europei„ cu peste 1.000 de participanți, au avut ca tematică principală viitorul Europei și faptul că în 26 mai 2019 vom alege viitorul Europei. Mai multă integrare și ”mult mai mult împreună” în Uniunea Europeană sau mai multă independență pentru statele membre, au fost principalele teme abordate în dezbateri și discutate cu cei prezenți la evenimente. Răspunsul majorității, tineri, elevi, studenți și cetățeni prezenți, a fost ”să facem mult mai mult, împreună, în Uniunea Europeană”. Rugămintea lor a fost apoi transpusă într-un film realizat de Europe Direct Regiunea Centru în care o parte din tineri, voce a celorlalți tineri care s-au implicat și au participat la dezbateri și evenimente, ne roagă pe noi, toți cetățenii, să mergem la vot, pentru ei, pentru educație, pentru o țară ca afară, pentru o țară în care să zâmbim.
În contextul în care Brexit-ul a demonstrat că unele voci pot tulbura spațiul public și transmit mesaje incomplete sau denaturate, reușind astfel să manipuleze deciziile cetățenilor, că numărul mare de imigranți și atacurile teroriste au pus presiune pe stabilitatea economică și politică a statelor membre, că mesajele ultranaționaliste ajung să dividă societatea și pun în pericol principii europene garantate ca democrația, uniunea și solidaritatea, o reconfigurare a Uniunii Europene și a viitorului nostru în Uniune sunt necesare.
”În momentul deciziei de vot, este important să luăm în considerare că administrația publică locală a realizat investiții datorită fondurilor europene care sunt de 2-3 sau chiar de 10 ori mai mari decât bugetele locale, că firmele s-au dezvoltat datorită fondurile europene nerambursabile primite din 2007 și până în prezent, că tinerii pot studia în alte țări prin programul Erasmus, că putem vizita la prețuri rezonabile importante orașe și capitale europene, că viața și confortul în UE sunt mai ieftine și mult mai bune decât viața într-o țară non-UE, cum sunt Moldova sau Ucraina. În aceste momente, prezența la vot în 26 mai 2019 este importantă pentru a transmite un mesaj către UE, un mesaj de încredere în instituțiile sale pentru rezultatele obținute, pentru dezvoltarea noastră ca țară, pentru sprijinul și drepturile noastre de cetățeni europeni”, a completat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Datele statistice arată că în anul 2000 un român câștiga un salariu mediu de 40 de euro, în 2017 acesta a ajuns la 517 euro. În urma investițiilor realizate și a programelor derulate în țară, PIB-ul la nivel național raportat la media UE, în privința parității de cumpărare standard, a crescut de trei ori, ajungând în anul 2017 la 63% din media europeană. Iar dacă în anul 2.000 România avea o rată de inflație de 40,7%, la finele anului 2017 aceasta era de 3,32%. Pentru IMM-uri, începând din anii 2000, ADR Centru a finanțat 2138 de societăți comerciale în toată Regiunea Centru, care au investit fonduri totale în valoare de peste 480 milioane euro, din care peste 350 milioane euro au fost resurse nerambursabile. Aceste firme au creat de-a lungul timpului circa 10.000 de locuri de muncă noi, alte peste 30.000 de locuri de muncă fiind menținute ca urmare a proiectelor realizate. Asta spune foarte mult pentru capacitatea de dezvoltare a regiunii noastre. În perioada de finanțare, 2007-2014, la nivel regional, am depășit 82% ca grad de absorbție, pentru această perioadă, 2014-2020, la nivelul întregii regiuni și pe toate axele programului REGIO, avem depuse 1.466 proiecte, care au o valoare totală de aproape 2,5 miliarde euro, în condițiile în care alocarea financiară de care dispunem este de 880 milioane euro. Avem 570 de proiecte contractate, cu o valoare totală de peste 885 milioane euro și prin care se solicită mai mult de 616,6 milioane euro. Dintre acestea, doar în ultimii doi ani am contractat aproape 400 de proiecte pentru firmele mici, care vor investi circa 190 milioane de euro în dezvoltarea afacerilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News