Connect with us
Publicitate

Economie

Comunicat: Electrica Furnizare atrage atenția asupra unor practici înșelătoare

sediul electrica

Publicat

Cea mai importantă companie de furnizare a energiei electrice din România, Electrica Furnizare, cu un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienți, le atrage atenția acestora asupra riscurilor de a fi expuși unor practici înșelătoare, care s-au intensificat în ultima perioadă.

Electrica Furnizare susține dezvoltarea unui mediu concurențial și consideră esențial ca, odată cu liberalizarea piețelor de energie electrică și de gaze naturale, clienții să își poată alege furnizorul potrivit, în condițiile în care sunt corect informați.

În acest sens, Electrica Furnizare atrage atenția clienților asupra faptului că ar putea fi abordați de ‚agenți de vânzări” care pretind în mod fals că sunt reprezentanții Electrica Furnizare și care îi dezinformează cu privire la activitățile desfășurate de companie, le prezintă oferte înșelătoare sau îi conving să semneze documente al căror conținut este diferit față de cel prezentat.

Pentru a veni în sprijinul clienților, Electrica Furnizare le recomandă acestora o serie de de acțiuni menite să preîntâmpine situațiile descrise mai sus:

Solicitarea legitimației de serviciu a agentul de vânzări pentru a putea verifica informațiile prezentate de acesta cu privire la identitatea și compania pe care o reprezintă;

Accesarea site-ului www.electricafurnizare.ro pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de companie;
Citirea cu atenţie a conținutului tuturor documentelor prezentate;

Păstrarea vigilenței cu privire la capcanele existente în unele oferte, în care nu sunt stipulate clar informaṭii importante precum: preṭul final, termenele de plată, taxele de reziliere și penalităṭile;

Verificarea modului în care sunt folosite datele cu caracter personal şi documentele pe care clienții le pun la dispoziţia agenților de vânzări;

Contactarea Electrica Furnizare la adresa clienti@electricafurnizare.ro pentru orice informaţii referitoare la ofertele companiei, la activităţile desfăşurate de reprezentanții acesteia, cât şi pentru sesizări referitoare la presupuse încălcări ale legii.

Cu o tradiție de peste 120 de ani în domeniul energiei, Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, este cel mai mare furnizor de energie electrică din România. Din anul 2017, compania este prezentă și pe piața gazelor naturale, deținând licență de furnizare pe întreg teritoriul României.

Electrica Furnizare le mulțumește clienților pentru încrederea acordată și îi încurajează să sesizeze orice fel de practici neconcurențiale pentru a putea lua măsurile corespunzătoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 23.11.2020 at 17:45

    Mai lasati-o dracului cu povesti tampite pe la colturi. Ia apucati-va voi si faceti citiri la contoare, ca de doi ani (luna asta se implinesc) faceti numai prezumari si am ajuns sa am platit deja 200 Kw. Luati bani nemunciti de aproape doi ani.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate