Eveniment
Comunicat europarlamentarul Mircea Hava: Reciclarea plasticului va deveni o normă europeană
România are nevoie, cât mai rapid, de activarea sistemului de garanție pentru plastic, sticlă și aluminiu
Una dintre cele mai recente inițiative cetățenești, adoptate de către Comisia Europeană în această lună, este „ReturnthePlastics”, un proiect ce își propune ca sistemul garanție-returnare a PET-urilor să devină o normă la nivelul întregii Uniuni.
Atât eu, cât și toți colegii mei din grupul EPP de la nivelul Parlamentului European susținem și salutăm această inițiativă.
Din statistică, vedem că majoritatea inițiativelor cetățenești europene au fost admisibile și s-au calificat pentru a fi înregistrate. E clar că „ReturnthePlastics” e un demers absolut necesar care, cu siguranță, ar fi trebuit implementat cu ani în urmă. Un cadru legal prin care cei care duc ambalajele de plastic în locuri special amenajate și primesc bani pentru acestea nu poate fi decât un lucru bun și „arma” perfectă împotriva agresiunii față de mediul înconjurător. Gândiți-vă doar la cantitățile uriașe de peturi pe care le vedem pe cursurile de apă, pe albiile râurilor, în aglomerările urbane sau în sate. În loc să polueze mediul pentru zeci de ani de acum înainte, miliarde de astfel de recipiente ar fi reciclate în condiții de siguranță iar cei care le predau ar avea și motivația financiară să facă acest lucru.
Sunt mulți cei care își amintesc că reciclarea era o practică obișnuită în România, chiar dacă la baza ei stăteau cu totul alte motive și un cu totul alt raționament. Cei care astăzi au 40 de ani, sau peste, își aduc cu siguranță aminte de campaniile de reciclare, campaniile de colectat hârtie, metal sau sticlă. Mulți dintre cei care acum câteva decenii erau copii își amintesc cu siguranță de sticlele de lapte goale, pe care le duceau înapoi la magazin pentru bani de buzunar.
În clipa de față, România are nevoie, cu celeritate, de o lege a garanției care nu înseamnă un moft, ci o gură de oxigen pentru sănătatea populației și a viitoarelor generații. Un lucru bun este că, deja, se are în vedere implementarea legislației, aceasta fiind în prezent pe circuitul de avizare. Ar trebui ca la momentul intrării în atenția guvernului, pachetul legislativ să se aprobe cu rapiditate. E singura zona în care se poate lucra rapid pentru că, logistic, până tot mecanismul se va pune în mișcare va mai dura. La noi în țară, un rol important în educarea românilor, dincolo de marii jucători de genul producători și retaileri, îl vor avea administrațiile publice locale. Asta și pentru că viitoarea legislație din România nu se referă exclusiv la PET-uri sau sticlă, ci și la ambalaje din aluminiu. Există motive reale pentru ca toți să se implice. Un studiu detaliat, realizat de Academia de Științe Economice București, arată că prin introducerea sistemului de garanție în România se pot salva peste 260 000 de tone de CO2 anual. Un calcul simplu, pornind de la cotațiile certificatelor de CO2, înseamnă un beneficiu de 8.000.000 DE EURO. Bani ce pot fi investiți în protecția mediului!
EPP a rămâne în acord total și susține orice demers care vine în sprijinul sănătății populației și a protecției mediului înconjurător. Condițiile climatice actuale, și nu numai, ne obligă să fim vigilenți și reactivi și să transformăm orice inițiativă care ne poate proteja într-o lege pe care suntem datori să o respectăm. Casei noastre, Europa, îi datorăm grijă maximă fiindcă, în condițiile în care nu procedăm corect, totul se întoarce împotriva fiecăruia dintre noi.
Mircea Hava
Eurodeputat PNL
Membru al PPE
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Ovidiu
vineri, 27.08.2021 at 13:46
Afara cu Nava!jos comunisti!