Connect with us
Publicitate

Actualitate

Comunicat Florin Roman, deputat PNL: Căsătoriile se pot oficia şi în grădini publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Publicat

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a transmis că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că primarii pot aproba oficierea căsătoriilor şi în grădini publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber.

„Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens alineatul (2) al articolului 24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

<Căsătoria se poate încheia şi în afara serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele şi alte locuri în aer liber, în urma unei cereri, cu aprobarea primarului>, prevede proiectul.

Multe cupluri visează la o ceremonie pe plajă, marginea pădurii sau malul unui lac. Dar visul lor de a-şi uni destinele în aer liber se poate materializa şi în micile oaze din oraş, oferite de grădinile publice, parcurile ori alte spaţii în aer liber. Mulţi aleg un foişor boem sau o arcadă cu flori pentru locul în care vor deveni, în acte, soţ şi soţie. Cert este că o cununie civilă în aer liber îţi dă posibilitatea să alegi dintr-o gamă variată de decoraţiuni, care mai de care mai colorate, mai elegante, mai rustice, în funcţie de preferinţe şi de tematica aleasă. Astfel, prin această iniţiativă legislativă se prevede ca încheierea căsătoriei să poată fi oficiată în astfel de locuri, cu acordul primarului”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Argumentez prin faptul că multe din primăriile din ţară nu au condiţiile necesare pentru oficierea căsătoriilor.

Primarul poate să aprobe oficierea căsătoriilor şi în alte locuri, cum ar fi grădinile publice, parcuri, muzee, alte locuri pe care şi le doresc tinerii, şi nu neapărat sălile de primării, având în vedere că legea este valabilă pentru primăriile din toată ţara, iar unele dintre acestea nu au condiţiile necesare, nu au săli special amenajate, fiind improprii desfăşurării unor evenimente fericite de acest fel”, a transmis Florin Roman, într-un comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate