Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat Gabriel Pleșa și echipa USR-PLUS: Avem curajul să ne asumăm proiectul construirii unui nou spital la Alba Iulia

Publicat

Cetățenii din municipiul Alba Iulia și din județul Alba au dreptul la servicii medicale de calitate, iar acestea pot fi oferite doar într-un spital nou, construit la standarde europene.

Un primar și o administrație locală cu viziune trebuie să aibă curajul să gândească proiecte serioase care vor marca viitorul municipiului Alba Iulia. Încă de la început vă spun că mă aștept ca acest proiect să fie atacat virulent de PNL și de actualul viceprimar cu atribuții de primar, în încercarea disperată de a-și masca neputința și lipsa de viziune.

Noi, echipa USR – PLUS, lansăm o dezbatere serioasă despre construirea unui nou spital la Alba Iulia, un spital care să ofere condiții decente cadrelor medicale pentru a-și putea desfășura activitatea, dar și pentru un act medical de calitate, așa cum pacienții merită.

Cât ar costa acest proiect? Un politician populist ar sări și ar arunca cifre, ar scoate din sertare sau din joben planuri pe hârtie, frumos colorate, pentru a lua ochii albaiulienilor. Un om responsabil și cu respect pentru cetățenii, cum cred că am demonstrat că sunt, vă va spune că în prima zi în care va ajunge primar va începe demersurile pentru a lansa licitația pentru un studiu de specialitate privind construirea noului spital de urgență din Alba Iulia. Este un proiect care va însemna multe milioane de euro, însă Alba Iulia și județul Alba au forța necesară să realizeze un astfel de proiect, cu fonduri proprii și cu bani europeni. Pandemia actuală ne-a demonstrat că sănătatea este neprețuită și de aceea sănătatea trebuie să fie prioritate strategică pentru orice administrație locală și județeană.

În paralel, voi lansa propunerea în dezbatere publică invitând cetățenii să își spună părerea, dar organizând și grupuri de lucru cu specialiști în domeniul medical, medicii Spitalului Județean Alba, asociații care îi reprezintă pe pacienți și societatea civilă.

Noul Spital de Urgență de la Alba Iulia va putea fi construit doar într-un parteneriat cu Consiliul Județean Alba și vom deschide calea dialogului cu administrația județeană. Credem că vom avea o colaborarea excelentă, indiferent de culoare politică a viitoarei conduceri. Înainte de a fi politicieni suntem oameni și noi am văzut eforturile actualului președinte al CJ Alba, Ion Dumitrel, pentru a crește calitatea serviciilor din Spitalul Județean. Știm și că s-a chinuit, ani la rând, singur pentru că Mircea Hava și Voicu Paul nu au avut deschiderea unei colaborări instituționale. Din nou vor sări cei doi să spună că spitalul nu e al Primăriei Alba Iulia, că nu au putut să investească sau să ofere alte scuze patetice. Dar sănătatea albaiulienilor intră în atribuțiile Primăriei Alba Iulia, stimați domni? Dacă vrei cu adevărat, legea îți oferă soluții pentru orice problemă.

În încheiere vreau să îl asigur pe Ion Dumitrel sau pe oricine va fi viitorul președinte al Consiliului Județean Alba că, în prima zi după ce albaiulienii îmi vor oferi încrederea și votul, voi fi la Consiliul Județean pentru a începe discuțiile serioase despre noul spital de la Alba Iulia. Noul spital va trebui să fie construit la marginea municipiului, într-o zonă cu acces rapid la principalele tronsoane rutiere, pe un teren generos de câteva hectare care să permită construirea unei clădiri moderne, a unei piste pentru aterizarea elicopterului medical, dar și a unei parcări pentru cadrele medicale și pacienți. Clădirea veche a spitalului poate fi oferită spre închiriere sau gratuit pentru cabinetele medicilor de familie, poate fi folosită pentru laboratoarele Direcției de Sănătate Publică Alba, poate fi amenajat un centru de permanență la standarde normale sau pentru servicii medicale terapeutice.

Voi fi întrebat și de locație, astfel încât vă spun că Alba Iulia are zona de dezvoltare economică de lângă șoseaua de centură, unde ar putea fi spațiu pentru un astfel de spital, dar și alte zone, pe care prefer să nu le prezint încă public pentru a nu da idei unor băieți deștepți cu interese imobiliare.

Eu și echipa USR-PLUS avem curajul să ne asumăm un proiect de importanță majoră pentru Alba Iulia și pentru județul Alba: un nou spital de urgență la Alba Iulia.

Avem viziune și vrem să muncim pentru oamenii din Alba Iulia, dar nu cu planuri populiste pe hârtie, ci cu proiecte concrete, gândite și dezbătute cu albaiulienii.

Gabriel Pleșa, dr. Teodor Holhoș

Candidat pentru funcția de primar Candidat pentru Consiliul Local

Acest articol a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România – Organizația județeana Alba , parte a alianței electorale “Alianța USR PLUS”, cod mandatar financiar: 21200251

Executat de SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement