Connect with us
Publicitate

Actualitate

Comunicat. Marius Hațegan – Secretar general PNL Alba: Delegație de aleși locali în vizită la Parlamentul European

Publicat

La invitația europarlamentarilor Mircea Hava – Președintele PNL Alba și Rareș Bogdan – liderul delegației române din grupul Partidului Popular European, cel mai mare grup de la nivelul Parlamentului European, o delegație de 60 de aleși locali din județul Alba se va deplasa la Bruxelles, pentru a efectua o vizită de lucru la Parlamentul European și la alte instituții cu sediul în capitala Belgiei, dintre care amintim Comisia Europeană, Consiliul European și Comitetul Regiunilor.

Vizita va constitui un bun prilej de a cunoaște îndeaproape funcționarea legislativului și de familiarizare cu cadrul instituțional european, membrii delegației urmând a se întâlni cu europarlamentari și funcționari de la nivel comunitar.

Întrucât europarlamentarul Mircea Hava face parte din Comisia pentru dezvoltare regională, una din principalele comisii de specialitate ale Parlamentului, cu rol în coordonarea instrumentelor structurale, evaluarea impactului politicilor de coeziune economică și socială ale Uniunii Europene și, mai ales, cooperarea cu autoritățile locale și regionale din statele membre, aleșii locali vor putea descoperi exemple de bune practici și vor crea legături cu reprezentanți din diferite regiuni europene.

De asemenea, întrucât în momentul de față se lucrează la pregătirea viitoarei perioade pe programare de la nivel european (2021-2027), aceștia vor putea afla informații despre finanțările europene care vor fi disponibile și modalitatea de accesare a acestora, pentru dezvoltarea comunităților locale pe care le reprezintă. Totodată, aleșii locali vor putea promova localitățile din care provin ca posibile locații de afaceri pentru antreprenorii din străinătate interesați să investească în județul nostru, dată fiind conectivitatea pe care această zonă o are cu Europa de Vest.

Deplasarea este organizată în cadrul vizitelor de grup la care fiecare europarlamentar are dreptul în cursul unui an, conform modului de funcționare al Parlamentului European, instituția considerând că publicul trebuie să aibă acces în sediul său și să participe la lucrările sale cu ușurință, transparența fiind importantă pentru exercitarea drepturilor democratice în cadrul Uniunii Europene. Aceasta este prima dintr-un șir de vizite care vor continua pe tot mandatul europarlamentar 2019-2024, pentru a stabili și întări relații de colaborare între comunitățile din Alba și administrații din alte state membre UE.

Comunicat PNL Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate