Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat Mircea Hava: În lipsa unor noi surse de venit, bugetul Uniunii ar urma să sufere o scădere cu 15 miliarde de euro anual

mircea hava

Publicat

Mircea Hava: În lipsa unor noi surse de venit la nivel european, bugetul Uniunii ar urma să sufere o scădere cu 15 miliarde de euro anual

Probabil că sunt unii care își închipuie că toate pachetele de ajutor economic și fondurile europene, inclusiv PNRR, au venit și vin de undeva de nicăieri, dintr-un sac fără fund, de unde scoatem cât și când avem nevoie. Nimic mai fals. Fondurile europene nu sunt „bani gratis”, așa cum în mod greșit consideră mulți, în special unii dintre politicienii de la noi. Sunt banii oamenilor, din taxe și impozite, care intră într-o pușculiță comună și se redistribuie statelor. 

Situația actuală nu se prezintă deloc roz, iar ultimele analize, aduse în discuție de colegii din Comisia de Buget a Parlamentului European, ne arată că, în lipsa unor noi surse de venit la nivel european, bugetul Uniunii ar urma să sufere o scădere cu 15 miliarde de euro anual, începând cu anul 2027. Iar suma asta, în funcție de nivelul dobânzilor, ar putea ajunge chiar la 30 de miliarde anual.

NextGenerationEU, instrumentul menit să răspundă pandemiei și să ajute statele membre, în valoare de aproximativ 800 de miliarde de euro, e constituit și din împrumuturi, ce trebuie returnate până în anul 2058. Dacă economia nu va genera surplusuri pentru alte surse de finanțare, începând cu 2027, fie bugetul UE va scădea cu aproximativ 15 miliarde de euro anual, asta în condițiile ratelor actuale, fie statele membre vor trebui să își crească contribuțiile.

Singura soluție realistă și de durată este creșterea economică. Iar asta înseamnă ca România nu doar să folosească toți banii europeni, ci să îi folosească inteligent, să îi investească în proiecte care aduc plus valoare în exploatare. Practic, avem nevoie să investim banii europeni, nu doar să-i cheltuim.

Deciziile pe care le luăm acum, modul în care cheltuim, dar mai ales investim banii europeni, ne vor asigura sau nu o stabilitate și după momentul 2027, când vom începe să plătim toți acești bani care, pentru moment, pare că sunt gratis, mulți, fără sfârșit și pot fi cheltuiți pe orice, a declarat într-un comunicat de presă, Mircea Hava europarlamentar PNL, Membru EPP.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 28.06.2023 at 12:22

    Poate scădea oricât, românii nu sunt în stare să ia aceşti bani, pentru că nu au proiecte şi alea care le au, sunt prost făcute şi nemaipomenit de bine plătite de nişte proşti ai partidului. Când conduc proştii mânaţi de la spate de sistem, e clar că nu poate ieşi ceva bun. Ca dovadă micimea sumelor folosite.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement