Actualitate
Comunicat: Organizația Tineretului Social Democrat Câmpeni și-a votat noua conducere. Marius Leahu a fost ales președinte
Organizația Tineretului Social Democrat (TSD) Câmpeni și-a votat noua conducere, după ce în ultimii ani implicarea în viața politică a acestei formațiuni a fost redusă. În fruntea tineretului social democrat din Capitala Țării Moților a fost ales Marius Leahu.
” Organizația TSD Câmpeni a fost revitalizată cu sprijinul primarului din acest oraș, Călin Andreș, a consilierilor locali și PSD Câmpeni, respectiv cu susținerea TSD Alba, al cărui președinte este Andrei Popa.
”Activitatea politică are un rol important în formarea caracterului pentru toate categoriile de persoane, dar mai ales pentru cei TINERI. Fiind la început de drum, aceștia pot învăța mai multe principii folositoare pe parcursul întregii vieți. Activitatea politică ne aduce mult mai aproape de oameni, de o lume diversă, de o lume aflată în nevoi. Avem astfel posibilitatea de a ne cunoaște semenii, de a ne raporta la ei, de a le înțelege problemele, având oportunitatea de a fi alături de fiecare român”, a declarat Andrei Popa.
Componența biroului de conducere al TSD Câmpeni:
Marius Leahu – președinte;
Vodă Mihai Ioan – vicepreședinte;
Țara Constantin Gelu – vicepreședinte;
Muntea Claudia – vicepreședinte;
Jurj Nicolae – vicepreședinte;
Ciorea Elena Ioana – secretar.
”Rolul tinerilor în politica locală și națională este foarte important. Așa cum este nevoie de experiența vârstnicilor, partidele politice au nevoie și de energia și ambiția tinerilor”, a spus Marius Leahu.
TSD Alba își propune să revigoreze toate organizațiile locale care în ultimii ani au avut o activitate mai slabă și să le revigoreze pe cele care au fost mai puțin implicate în viața politică, astfel încât, la final de 2019, să existe structuri de tineret puternice în toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale.
TSD este organizația politică de tineret a Partidului Social Democrat, constituită ca structură internă a partidului. TSD stimulează participarea tineretului la viața politică, în cadrul Partidului Social Democrat și își asumă responsabilitatea elaborării și propunerii strategiei, precum și a Programului Politic al PSD în domeniul tineretului” au transmis reprezentanții PSD alba într-un comunicat de presă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News