Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat PNL Alba: Au început lucrările de modernizare la DJ 704K Săliștea-Vinerea. Încă două drumuri județene, în reabilitare

Publicat

PNL Alba a transmis un comunicat de presă semnat de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, în care anunță că în această săptămână a fost deschis șantierul aferent lucrărilor de modernizare la drumul județean 704 K, care asigură legătura dintre Săliștea și Vinerea – localitate componentă a orașului Cugir.

”Întrucât în momentul de față deplasarea de la Săliștea la Cugir se poate realiza doar pe ruta care include Drumul Național 7, odată cu asfaltarea acestui drum va fi scurtat la jumătate traseul dintre cele două localități, permițând realizarea de economii importante pentru toți cei care fac naveta, fie că vorbim de persoane care își au locul de muncă sau frecventează instituțiile de învățământ din orașul Cugir, cât și de agenții economici. Totodată, drumul va fi și o alternativă pentru ruta Cugir – Alba Iulia, în situațiile de blocare a drumului național.

Drumul are o lungime de aproximativ 5 km, iar investiția, a cărei valoare este de 4,485 milioane lei, va fi finalizată în 12 luni. Lucrările sunt finanțate prin intermediul fondurilor proprii ale Consiliului Județean Alba.

Tot din bugetul propriu al CJ Alba sunt finanțate încă două proiecte privind infrastructura rutieră, prin care se intervine asupra a două drumuri cu importanță ridicată în dezvoltarea zonală.

Primul dintre acestea este DJ 107 Alba Iulia – Berghin – Blaj – limita cu județul Mureș, drumul care tranzitează zona industrială aflată pe teritoriul Municipiului Alba Iulia și a comunei Ciugud. Întrucât numărul de agenți economici este într-o continuă creștere, iar Autostrada A 10 Sebeș – Turda va facilita accesul acestora spre Europa Centrală și de Vest, administrația județeană a decis că este necesară reabilitarea, consolidarea și dezvoltarea drumului în această zonă. Astfel, DJ va fi lărgit la trei benzi, din care una va fi folosită în special pentru stocarea TIR-urilor. Totodată, vor fi construite trotuare și piste de biciclete, ca alternativă la transportul auto pentru cei care lucrează în acel perimetru, locutorii satelor din împrejurimi, dar și pentru deplasări recreative.

Având în vedere riscul de inundații la care este supusă zona, datorită Râul Mureș, lângă drum o să fie construit și un dig de protecție, pentru a asigura agenților economici apărare împotriva revărsării apelor.

Și DJ 142 L Ciumbrud – Rădești – Meșcreac  – DN 14 B va intra într-un proces de modernizare pe sectorul Căpud – Zărieș – Gara Podu de Mureș (DN 14B). Pe această porțiune va fi turnat asfalt și se va consolida terenul pentru a asigura protecție în caz de creștere a debitului Râului Mureș, aflat în imediata apropiere a drumului.

Prin modernizarea acestei porțiuni de drum, se va facilita deplasarea locuitorilor spre municipiile Alba Iulia și Blaj și se va asigura accesul spre modul rutier dintre Autostrada A 10 și DN 14 B, care se construiește în apropierea orașului Teiuș. De asemenea, se creează o rută alternativă de deplasare pe direcția Aiud – Blaj.
Pentru cele două proiecte o să fie finalizate studiile de fezabilitate în cursul săptămânii viitoare, urmând ca apoi să fie lansată procedura de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, pentru fiecare proiect în parte”, precizează Marius Hațegan, vicepreședinte Consiliul Județean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement