Actualitate
Comunicat PNL Alba: Ședințe de lucru organizate de către Prefectura Alba, OCPI Alba și reprezentanți ai unor comune din județ
În cursul zilei de luni, 24 iulie 2023, au fost organizate de către Instituția Prefectului Județului Alba în parteneriat cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba și reprezentați ai comunelor Bucium, Mogoș, Ponor, Râmeț și Livezile o serie de ședințe de lucru care au vizat, în principal, modificările legislative aduse de Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificări inițiate de către deputatul Florin Roman, precum și ultimele modificări aduse Ordinului nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară prin Ordinul nr. 1255/2023 care va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2023.
La ședințele de lucru care au avut loc la sediul fiecărei primării, au luat parte Prefectul județului Alba, domnul Nicolae ALBU, Directorul O.C.P.I. Alba, doamna Cornelia Țăran-Baba, Șeful serviciului juridic din cadrul Instituției Prefectului – județul Alba, domnul Ovidiu Cazacu, primarii, viceprimarii și secretarii generali ai comunelor Bucium, Mogoș, Ponor, Râmeț și Livezile, precum și reprezentanți de la registrul agricol și compartimentele de cadastru-fond-funciar din cadrul fiecărei primării.
Subiectele puse în discuție s-au axat pe modificările legislative aduse de Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. S-a subliniat faptul că, potrivit dispozițiilor Art. II din legea menționată anterior, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv data de 19 mai 2023, deţinătorii sau moştenitorii terenurilor care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate , în conformitate cu dispozițiile Art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita, la cerere, personal sau prin poştă (cu confirmare de primire), emiterea titlului de proprietate, la primăria localităţilor în a cărei rază teritorială se află terenul. La cerere se vor putea anexa ulterior documentele justificative și documentația tehnică aferentă.
La ședințele de lucru de luni, au fost prezenți și cetățenii cărora li se adresează Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și care sunt beneficiarii direcți ai efectelor acesteia, cetățeni care au fost interesați în rezolvarea unor probleme personale legate de terenurile pe care le dețin, solicitând lămuriri în privința demersurilor legale pe care trebuie să le urmeze, în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.
Totodată, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a reamintit celor prezenți faptul că, prin Hotărârea nr. 177/2023, s-a modificat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei judeţene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi modului de lucru al acesteia cu comisiile comunale/orăşeneşti/municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin Hotărârea Comisiei județene nr. 147/2018. În esență, s-a modificat procedura de lucru a comisiilor de fond funciar în activitatea de soluționare a cererilor de emitere a titlurilor de proprietate pentru terenuri, formulate în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acest articol a fost modificat prin Legea nr. 123/2023. Au fost, de asemenea, aduse o serie de modificări la tipizatele, cererile și memoriile tehnice ce trebuie întocmite.
În urma discuțiilor purtate cu cei prezenți la sediul primăriilor amintite, s-a demonstrat că există un interes crescut pentru organizarea unor astfel de ședințe de lucru și în viitor, fiind evidențiate problemele concrete cu care se confruntă primarii la nivel de U.A.T și măsurile ce se impun a fi luate pe viitor pentru a veni în sprijinul lor.
Comunicat PNL Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
miercuri, 26.07.2023 at 13:01
Mai terminaţi măi cu interesul crescând şi organizarea de şedinţe şi rezolvaţi problemele oamenilor că astea sunt importante, nu gulgutele voastre consemnate prin nişte procese verbale şi atât.
Vichi
miercuri, 26.07.2023 at 16:30
Asta este chiar bataie de joc. Legea 123 a aparut in MO 419 din 16 mai 2023. Ce au facut alesii si functionarii nostri de atunci si pana acum? In alte judete inca din data de 18 mai au aparut formularele, modelele de cerere si tot ce se depune la dosar, deoarece legea este valabila numai 6 luni. Nu cred ca nu au stiut, au crezut ca o sa aibe prea mult de lucru, sau nu stiu ce sa cred ca este de interes public. In alte judete sunt anunturi pe site-urile tuturor primariilor, OCPI-ului, prefecturilor, cu tot felul de lamuriri, numai la noi in judet nimic. S-au trezit dupa 2 luni, probabil ca i-au trezit cetatenii judetului. A mai aparut pe Pro Alba ca ar mai fi fosta o sedinta in 14 iunie parca, dar pana in 24 iunie niciun rezultat. Asa va pasa dragi functionari de cetatenii dv. In primaria din Alba, in prefectura, alte institutii ar trebui sa afisati urmatoarele: TREBUIE SA FIM IN SLUJBA CETATENILOR, poate va mai intra in cap pentru ce va aflati acolo.
Nelu
miercuri, 26.07.2023 at 16:46
Stirea asta nu trebuia data de PNL ci de institutiile statului, este lege, pe cetatean nu-l intereseaza ce partid a initiat sau ce persoana, ci il intereseaza sa-si rezolve problemele. Oricum ati tinut legea la naftalina, cetatenii care au participat la sedinta cred ca erau dusi tot de dv. Daca te duceai sa intrebi de Legea 123/2023 de care discutau ei luni, functionarii nu stiau nimic si atunci de unde sa fi stiut cetatenii interesati ca sa participe la sedinta. Poate as fi participata si eu daca as fi stiut, de ex, dar nu a fost nici un anunt nicaieri.
pilu
miercuri, 26.07.2023 at 17:34
NELU
Aşa-i când ne conduc proştii, totul iese cât se poate de prost. Proşti am votat, proşti au ieşit.