Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat: Primăria Sebeș se pregătește pentru transport public ecologic. 17 autobuze electrice, e-ticketing, stații de încărcare

Publicat

Pentru îmbunătățirea serviciului public de transport oferit cetățenilor, Primăria Municipiului Sebeș a depus două noi proiecte pentru finanțare nerambursabilă europeană din Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local.

Primul proiect urmărește achiziționarea a încă 8 autobuze electrice care să completeze parcul propriu. Reamintim că la prima sesiune de finanțare, Municipiul Sebeș a depus o aplicație pentru 9 autobuze electrice – maximul alocării posibile pentru un municipiu de dimensiunea Sebeșului.

Așadar, prin noul proiect vor fi achiziționate și puse în funcțiune 8 autobuze cu lungimea de 10 metri și 8 stații de încărcare lentă – câte una pentru fiecare vehicul și 4 stații de încărcare rapidă – câte una pentru două autobuze.

Toate aceste mijloace de transport în comun moderne și ecologice vor opera pe cele 8 trasee, dar și pe linia de legătură cu comuna Daia Română, cu care a fost încheiat un acord de parteneriat în acest sens.

Valoare eligibilă a proiectului este de 22.775.954,54 lei cu TVA, respectiv 4.626.720,00 euro cu TVA. Procentul de finanțare nerambursabilă este de 100% din valoarea investiției.

Sistem de management al transportului public și e-ticketing

Cel de-al doilea proiect are ca obiect achiziționarea sistemului de management al transportului public și e-ticketing. Sistemul cuprinde soluții electronice de taxare, inclusiv sistem de bilete integrat pentru călători e-ticketing, cu următoarea structură:

  • Componenta în autobuz: validator dual, computer de bord, switch comunicatii și tablou electric;
  • Componenta în stații: automat de eliberare, vânzare și reîncărcare pentru carduri și bilete;
  • Infrastructura (locație eliberare carduri; terminal de control; punct de descărcare date; licență software e-ticketing; centru de date, inclusiv sistem back-up date – hardware și software.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 2.460.660,82 lei (fără TVA), respectiv 499.860,00 euro (fără TVA). Procentul de finanțare nerambursabilă reprezintă 100% din valoarea investiției.

Orientarea către mobilitate urbană durabilă

„În scopul orientării către mobilitate urbană durabilă se impune înnoirea parcului de mijloace de transport utilizate pentru operarea serviciului de transport public local din municipiul Sebeș. Prin înnoirea parcului de vehicule vor crește confortul și siguranța pe care călătorii le vor regăsi în mijloacele de transport public, aspect care va contribui la îmbunătățirea atractivității acestui mod de transport” este de părere Dorin Nistor, primarul Sebeșului.

Electrificarea autobuzelor este o cale promițătoare de a reduce amprenta de carbon datorată transportului public. Mijloacele de transport în comun bazate pe sisteme de propulsie electrice sunt capabile să rezolve provocările transportului public și să aducă un plus de siguranță în trafic.

„Avem convingerea că efectele pozitive privind impactul asupra mediului – reducerea zgomotului, reducerea poluării atmosferice – vor fi resimțite de toți locuitorii orașului”, este mesajul echipei care a conceput aceste proiecte.

Comunicat Primăria Sebeș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement