Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat Radu Tuhuț: ”Am solicitat Ministerului Mediului să ia măsuri urgente după atacurile ursului în comuna Meteș!”

Publicat

Radu Marcel Tuhuț, președinte PSD Alba, transmite că a solicitat Ministerului Mediului măsuri urgente în cazul unui urs care a omorât animale dintr-o gospodărie în comuna Meteș.

”Îndrăgesc animalele, dar viața omului este cea care are prioritate. Dacă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu va lua măsuri urgente, există șanse ca următoarea dată, când ursul va coborî din pădure, să se întâmple o tragedie! Spun aceste lucruri din dorința de a trage un semnal de alarmă și de a preveni o situație tragică. Am văzut, în județele vecine, nenumărate cazuri de oameni atacați și chiar omorâți de către urși.

Am solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, printr-un memoriu, să dispună măsurile necesare în cazul ursului care a atacat gospodării ale familiilor din comuna Meteș.

Am expus în detaliu situația prin care a trecut colegul meu, Traian Nicolae Ursaleș și pe care, în calitate de cetățean al comunei Meteș, mi-a relatat-o. Acesta se luptă deja de mai bine de o lună cu atacurile repetate ale unui urs care deja îi pune în pericol familia.

Primele atacuri au vizat animalele din gospodărie, mai exact 7 capete de bovine, pentru care a depus dosarele de despăgubire la Primăria Meteș, în termenul prevăzut de lege, însă fără a i se restitui contravaloarea pagubelor până în prezent.

Atacurile repetate asupra gospodăriei au degenerate în data de 27 septembrie 2022, când doar o minune a făcut ca soția și fiica lui să nu devină victimele acestui animal sălbatic. Ursul a atacat o vacă la doar 40-50 de metri de copil. În prezent, fetița se află în stare de șoc, refuzând să se mai joace în curtea gospodăriei sau să se mai deplaseze la grădiniță, având nevoie de sprijin pentru depășirea acestui eveniment.

Traian Nicolae Ursaleș a utilizat toate măsurile de precauție, de la gard electrificat, câini de pază, precum și un tun pentru zgomot, însă fără nici un rezultat.

Demersurile mele nu se vor opri aici. Am pregătit o interpelare pe care o voi transmite ministrului Mediului, Tanczos Barna, pentru respectarea drepturilor și intereselor cetățenilor din zonele în care există atacuri ale urșilor”.

Președinte PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 12.10.2022 at 12:46

    Pentru nişte proşti din Parlament contează mai mult un urs, decât şapte bovine. Şi când te gândeşti că la următoarele alegeri pe liste vor fi tot proştii ăia, dacă nu şi alţii mai proşti. Azi mâine, punem prim ministru pe Păcală.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement