Actualitate
Comunicat Radu Tuhuț: ”Sprijin pentru România” – Firmele pot depune cereri de finanțare pentru IMM Prod și Garant Construct
PSD a adoptat, în programul ”Sprijin pentru România”, măsuri concrete și coerente de sprijin a companiilor românești. Firmele interesate pot depune, de la începutul acestei săptămâni, cererile de finanțare pentru schemele de ajutor IMM Prod și Garant Construct, după ce vineri, 3 iunie, Comisia Europeană le-a aprobat.
În viziunea PSD, dezbaterea despre reforma fiscală în sensul asigurării echității fiscale între contribuabili, trebuie însoțită și de măsuri de stimulare a economiei, cum sunt în cazul de față schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri
Plafonul total al garanțiilor celor două programe este de 4 miliarde de lei.
Obiectivul IMM PROD constă în acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, din zona urbană, pentru:
- a) încurajarea producției autohtone de bunuri de larg consum, creșterea capacității de producție;
- b) reconversia de la intermediere la producție;
- c) digitalizarea activității;
- d) alinierea/îmbunătățirea standardelor de mediu, inclusiv îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul proceselor de producție.
Obiectivul programului guvernamental GARANT CONSTRUCT constă în susținerea finanțărilor destinate implementării proiectelor privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi aliniere la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri din sectorul construcţiilor şi unităţi administrativ-teritoriale, prin acordarea de garanții guvernamentale în mod transparent și nediscriminatoriu, de maximum 90% din valoarea finanțărilor accesate de acești beneficiari.
Facilitati oferite prin schema de ajutor de stat:
- a) Garanții de stat de până la 90% din creditele acordate;
- b) Grant care acoperă integral valoarea comisionului de risc și a celui de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanției și dobânda pe o perioadă de 24 luni de la acordarea creditului în condițiile procedurii de implementare a programului;
- c) Componentă nerambursabilă până la maxim 10% din valoarea finanțării garantate.
Cu respect pentru locuitorii județului Alba,
Deputat, Radu Marcel Tuhuț
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gogo
marți, 07.06.2022 at 10:08
Ce dracu ne tot ascundem atat si ne mintiti?
Pai nu sunt si astea cu dedicatie???
Domnule DEPUTAT in tara asta cine vrea sa faca ceva cu adevarat are doar piedici.