Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat Raul Chiriac, PNL: ”După 12 ani la Consiliul Județean Alba se cuvine să spun mulțumesc”

raul chiriac pnl

Publicat

Azi, 17 octombrie 2024, a avut loc ultima ședință a Consiliului Județean Alba aferentă mandatului 2020-2024. După 12 ani, ca parte a acestui for decizional, fără a avea pretenția de a fi vreun Alexandre Dumas, se cuvine să spun povestea celor 12 ani într-o formă care să rămână mărturia muncii, dedicării și recunoștinței mele față de cei care au avut încredere în mine în toți acești ani.

Sunt toți cei care mai cred că decența, loialitatea, profesionalismul și buna credință sunt căi ale unui succes pe termen mediu și lung.

O să încerc să creionez 12 paragrafe corespunzătoare celor trei mandate și fiecărui an petrecut în slujba celor care au crezut în lista propusă de către Partidul Democrat și ulterior de către PNL Alba. Povestea celor 12 ani în 12 paragrafe care descriu cumva distanța aceasta între primul pas și ziua festivă de acum. Aveam să descopăr că între momentul acela și momentul în care scriu aceste rânduri sunt de fapt câteva gânduri, câteva îndoieli și convingerea că am fost aici pentru oamenii care au avut încredere în mine. Le mulțumesc așa cum este firesc să o fac.

În 2004 eram, cred, printre cei mai tineri consilieri județeni din țară. Aveam 24 de ani și eram, în felul meu, mândru de încrederea pe care mi-au acordat-o domnul Gheorghe Rotar, Blajul și domnul Ion Dumitrel. Eram atunci, ca și acum, convins de ideea că, dacă ți se acordă o șansă, nu ai dreptul să eșuezi. Mă gândeam atunci, ca și acum dealtfel, cât este de important să nu sari etape în administrație, să îți crești nivelul de competență și să încerci să ai o viziune de ansamblu asupra sistemului, uneori pentru a-l schimba, alteori pentru a-l înțelege. Toată disciplina acestor ani a avut în spate simțul datoriei față de cei care și-au pus speranța că pot face o diferență.

Parcursul în CJ Alba a fost genul acela de muncă în care provocările momentului erau legate de găsirea soluțiilor pe termen mediu și lung. Am făcut asta alături de colegii mei din Comisia pentru sănătate a CJ, cunoscută mai degrabă drept Comisia 6. M-a bucurat faptul că, indiferent de partidul din care erau colegii mei, soluțiile abordate nu au ținut cont de adversitatea politică firească într-o democrație. Le mulțumesc pe această cale tuturor.

Ultimele două mandate de consilier județean le-am petrecut în funcția de președinte al Comisiei de Buget Finanțe, o experiență în care natura tehnică a pregătirii mele a servit în sensul punerii în operă a unor criterii de performanță și cerințe riguroase pe care le-am învățat prin largul concurs al președintelui Ion Dumitrel. Experiența acumulată aici deschide calea către oricare alt post din administrația județeană sau centrală. Fără îndoială!

După cei 12 ani petrecuți aici, doresc să marchez rolulpe care echipa PNL l-a avut în creșterea calității vieții locuitorilor din județul Alba. Performanța echipei noastre nu este o chestiune de marketing politic sau de percepție publică, ci un rezultat concret bazat pe indicatori de performanță precum bugetul, politica de investiții, obiectivele realizate, investițiile private atrase în județul Alba.

La ceas aniversar, vreau să le mulțumesc celor din organizația PNL Blaj pentru susținerea fără rezerve a unui tânăr într-un moment în România se discuta mai degrabă despre filozofia așteptatului decât despre cea a încrederii. Vă mulțumesc din nou și consider că fiecare performanță obținută este rodul încrederii dumneavoastră. O să vă întrebați, probabil, de ce în cadrul acestor paragrafe nu apare familia ca stâlp de susținere și de ce nu spun evidentul mulțumesc. Vă spun doar atât, iubirea pe care mi-o poartă este zid de nebiruit și începutul liniștii mele. Nu sunt cuvinte pentru aceasta!

Evident, în sensul acesta al recunoștinței este imposibil să nu menționez rolul deosebit al domnului primar Gheorghe Rotar în dezvoltarea unei viziuni în care tinerii să poată să își demonstreze capacitățile de lider. În cei 12 ani, altruismul acestui om rămâne lecție de viață.

Cei 12 ani petrecuți în Consiliul Județean Alba au reprezentat cunoașterea în detaliu a fiecărei localități din județ, a specificului local, a avantajelor competitive ale județului, cele care puse în valoare au permis creșterea economică a județului Alba. Ca urmare a acestei specificități, a cunoașterii ei, a păstrării cuvântului dat, județul Alba rămâne liberal.

Povestea CJ Alba și, evident, a mea, nu ar fi completă dacă nu aș menționa rolul de lider jucat în toți acești ani de către președintele CJ, domnul Ion Dumitrel:incomod, dificil uneori, dar mereu corect întâi față de el însuși și apoi cu noi, cei care am fost trimiși acolo pentru a reprezenta cu cinste interesele județului Alba. De la acest om am învățat că performanța nu se poate obține în lipsa oamenilor fără pregătire și caracter. Cei 12 ani de colaborare cu domnia sa au însemnat coerență, predictibilitate și simț practic.

Cei 12 ani de mandat au însemnat, în cifre, mii de proiecte implementate și mii de motive ca oamenii să vină în județul Alba ca într-un loc în care politicienii muncesc pentru comunități. Mi-am dorit încă din 2004, și azi pot să vă spun că am reușit, să oferim un exemplu de bune practici pentru o țară întreagă.

După 12 ani de proiecte implementatepot confirma că investiția în oamenii tineri este eficientă. Am avut ocazia,în toți acești ani,să mă maturizez din punct de vedere administrativ într-o echipă în care buletinul era ultima preocupare și ultima scuză pe care puteai să o invoci. A contat doar ceea ce știi să faci pentru că trebuia să faci. Oamenii merită competență, nu scuze.

12 ani au trecut repede, așa mi se pare când privesc în urmă, dar ceea ce am făcut împreună cu cei de aici va rămâne declarația noastră de competență peste timp. Performanța obținută va șterge, în timp, orice formă de conflict sau adversitate. Vor rămâne faptele cele bune. Restul, așa cum este firesc, se va uita. Viața are un mod magic de a învinge răul.

La final, rămâne mulțumirea că am făcut ceea ce a trebuit pentru cei care au avut încredere în mine. Le doresc succes noilor consilieri județeni!Celor care cred în mine le spun, din nou, mulțumesc. Mă înclin în fața fiecărui locuitor al județului Alba pe care l-am slujit cu credință și competență.

Raul Chiriac, PNL

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ana Dorina

    duminică, 17.11.2024 at 17:52

    Poti sa le multumrsti ca wi fost tras pe linie moarta cu promisiuni neonorate. Din functia promisa public de parlamentar ai ajuns un simplu consilier local.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement