Connect with us
Publicitate

AIUD

Comunicat RER Vest – RETIM: Începe distribuirea sacilor galbeni în Zona 1 Alba. Detalii pentru clienți

Publicat

Asocierea RER Vest – RETIM Ecologic Service anunță că din 11 noiembrie demarează distribuirea sacilor galbeni în Zona 1 Alba. Aceștia sunt destinați deșeurilor reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton.

Fiecare dintre clienții asocierii RER Vest – RETIM Ecologic Service, care locuiesc la casă și au contract pentru ridicarea deșeurilor reciclabile din saci, vor primi câte o rolă de 25 de saci galbeni.

”În acest an, operațiunea de distribuire a rolelor cu saci va începe din Alba Iulia într-o vineri, zi în care se ridică deșeurile menajere reziduale.

Controlorii companiei noastre vor merge pe teren în spatele autospecialei care ridică deșeurile și, după golire, vor pune sacii în pubelele negre ale clienților.

Astfel, îi rugăm pe cei care au contracte de colectare a deșeurilor din metal, plastic, hârtie și carton din saci ca, în perioada următoare, să scoată pubelele negre – pentru deșeuri reziduale – atât pentru golirea lor, cât și pentru a primi în ele sacii gratuiți. Controlorii noștri vor merge pe traseele din oraș, în fiecare dintre zilele programate pentru colectarea deșeurilor reziduale, în următoarea lună.

Facem precizarea că, în ceea ce îi privește pe localnicii cu datorii de peste 30 de zile, aceștia trebuie să-și achite datoriile pentru a putea să beneficieze de rola galbenă.

Pe această cale le reamintim clienților noștri de la case să scoată pubelele la limita de proprietate în seara de dinaintea zilei de colectare a deșeurilor, pentru operativitate.

După împărțirea sacilor în municipiul de reședință, vom continua cu celelalte orașe, respectiv comune din Zona 1.

Ce punem în sacul galben?

În Zona 1 Alba, sacul galben este destinat depozitării deșeurilor din:

  • plastic – PET-uri, ambalaje de detergent, ambalaje cum sunt cele pentru șampon și gel de duș, caserole din plastic, pungi și folii din plastic, ambalaje Tetra Pack (cutii de lapte, cutii de suc) – clătite și turtite
  • metal – cutii de conserve, doze din aluminiu, capace – clătite și strivite
  • hârtie și carton – ziare, reviste, produse din papetărie, caiete, cutii de carton, pliate și legate.

Despre Asocierea RER Vest – RETIM Ecologic Service și RER Group

Asocierea RER Vest SA – RETIM Ecologic Service a fost înființată cu scopul de a oferi servicii de salubritate profesioniste locuitorilor din județul Alba. Astfel, în urma câștigării licitației organizată de ADI Salubris Alba, în anul 2019, asocierea este responsabilă de colectarea și sortarea deșeurilor din:

Zona 1:

  • orașele Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș
  • comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea

și Zona 2:

  • orașele Sebeș, Cugir
  • comunele Daia,Cut, Spring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot, Șugag.

RER Group a fost înființat în anul 1994 de către concernul german RWE, desfășurând activități în domeniul salubrității, recuperării ecologice și reciclării.

Grupul RER deține șapte companii – REBU, RETIM, RER Sud, RER Brăila, RER Vest, RER Servicii SRL și RER DATA, iar la finalul anului 2021 avea 2300 de angajați”.

Echipa RER Vest

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. gelu stoian

    joi, 10.11.2022 at 11:15

    Cei care au CASA-n BLOCURI, vor primi, in loc de ” saci galbeni pentru reciclarea selectiva ” Ciu Ciu SAN ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax