Actualitate
Comunicat Sorin Bumb, deputat PNL Alba: “PSD destabilizează sectorul energetic”
Sorin Ioan Bumb, deputat PNL de Alba, susţine că sectorul energetic este “victima haosului birocratic creat de guvernarea PSD”.
“După ce a destabilizat, pe rând, economia, sănătatea, apărarea și sectorul de pensii a venit acum rândul sectorului energetic să fie victima haosului birocratic creat de guvernarera PSD.
O serie de măsuri aiuristice luate de Vâlcov, Dragnea și Teodorovici, au culminat cu oprirea parțială a termocentralei de la Rovinari, lucru ce nu s-a mai întâmplat de 40 de ani.
PSD urlă pe la toarte televiziunile de partid că îi apără pe consumatorii români dar, în fapt, măsurile luate de acest grup infracțional cocoțat în fruntea țării au exact efectul invers. Lucrurile se vor vedea imediat, în factura de energie pe care fiecare român o va primi acasă în luna Februarie.
Sub masca unui populism ieftin, urlând prin presă că pedepsește companiile străine care jupoaie românii, PSD a oprit producția proprie de energie în mijlocul iernii, în vârf de consum, dând liber la importuri la niște prețuri exorbitante. În plus, PSD a pus o taxă de 2% pe cifra de afaceri a producătorilor de energie și a venit cu ideea plafonări prețului energiei. Măsurile se vor dovedi dezastruoase și vor fi decontate de români, fiecare din buzunarul propriu.
Taxa de 2% pe cifra de afaceri va fi o nouă piatră de moară de gâtul Complexului Energetic Oltenia. Această companie, care produce circa 30% din curentul elctric folosit de România, merge în pierdere de ani de zile. Pe lângă randamentul scăzut pe care această tehnologie îl are, compania trebuie să plătească, în fiecare an, zeci de miliarde penalizări pentru că poluează. Acum, va mai trebui să plătească, în plus, o taxă de 2%, care o va falimenta. PSD falimentează astfel o companie de stat, printr-un mecanism guvernamental. Cine are de câștigat de aici? Cumva băieții deștepți din energie…?
Aiureala plafonări prețurilor a fost făcută pentru o perioadă de trei ani. Ce nu spune public PSD este însă că, în ordonanță scrie clar că diferența între prețul plafonat la energie și prețul stipulat în contractele încheiate în 2018 și 2019 se va recupera după iunie 2022. Adică, tot românii, din buzunarul lor, vor trebui să peste trei ani gazul și curentul pe care îl consumă acum! Un fel de credit cu buletinul, pe care românii nici măcar nu știu că l-au luat… Culmea este că PSD vine să îngrădească piața liberă a energiei tocmai când cei mai mulți români au văzut că piața concurențială are efecte benefice, fiind liberi acum să-și aleagă singuri furnizorii de energie, după cum doresc.
Mai mult, PSD nu spune nimic nici despre centrala electrică a unui concern austriaco-rusesc de la Brazi, care face curent ieftin arzând gazul românesc. Curent pe care îl exportă și îl vinde pe bursă, de unde statul român îl importă la costuri foarte mari.
În loc să ia măsuri de modernizare a sectorului energetic, astfel încât să înlocuiască tehnologia veche de acum 70 de ani folosită de complexul energetic din Oltenia, PSD face doar propagandă. PSD n-a făcut niciun fel de investiții în producția de energie verde, a blocat dezvoltarea de noi capacități de producție nucleară la Cernavodă și n-a fost în stare nici măcar să investească în dezvoltarea rețelei de transport, astfel încât până și importul de curent electric este pus sub semnul întrebării în cazul unei opriri totale a centralelor pe cărbune din Sud. Ce să mai vorbim de măsuri de protejare a consumatorilor vulnerabili, deși atât eu cât și colegii mei din PNL, am arătat, de nenumărate ori, că este necesar un set de măsuri urgente ca românii să nu mai fie sărăciți de facturile la gaze sau la curent.
PSD întârzie voit inclusiv realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor. Deși legea, la care eu și colegii mei din PNL, am adus un important amendament, permițând administrațiilor locale și județene să înființeze noi rețele de distribuție a gazelor, a fost promulgată de mai mult de 6 luni, PSD încă nu a fost în stare să adopte normele de aplicare a ei”, declară Ioan Sorin Bumb, deputat PNL de Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News