Actualitate
Comunicat Sorin Bumb: Este nevoie urgentă de un cadru legal care să permită punerea în valoare a patrimoniului UNESCO
”Astăzi am avut onoarea să iau parte la reuniunea organizată de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO, eveniment ce a avut și menirea de a marca împlinirea a 65 de ani de prezență românească în UNESCO.
România este membră UNESCO din 1956, la doar 10 ani de la înființarea acestei organizații mondiale, care pune în valoare cele mai valoroase elemente de patrimoniu uman. România contribuie la acest patrimoniu cu 8 obiective și ansambluri cultural-istorice și naturale, dar și cu 7 elemente de patrimoniu imaterial, tradiții strămoșești ale românilor, înscrise pe lista UNESCO.
Dincolo de încărcătura sa aniversară, evenimentul a permis și discutarea problemelor, soluțiilor și direcțiilor de acțiune pe care le avem în față. Au fost prezenți reprezentanți ai tuturor forurilor implicate în gestionarea patrimoniului UNESCO: Anca Dragu, președintele Senatului, Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, Excelența Sa Simona-Mirela Miculescu, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, reprezentanți ai Academiei Române, Patriarhiei Române, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației, ai Institutului Național al Patrimoniului, ai Comisiei Naționale a României – CNR UNESCO, ai Bibliotecii Naționale a României, Institutului Cultural Român, ai consiliilor județene pe raza cărora se află obiective din patrimoniul UNESCO, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
Pentru județul Alba, subiectul este unul foarte important. Avem două monumente cuprinse în patrimoniul mondial UNESCO – Cetatea Dacică de la Căpâlna și Biserica Fortificată de la Câlnic și alte trei monumente înscrise pe lista de așteptare. Și mai multe monumente sunt deja în pregătire pentru a fi înscrise pe lista de așteptare. De 5 ani, însă, totul este blocat de un vid legislativ, de un nesfârșit val de dezbateri, amânări și contestări.
În acest moment, niciunul dintre monumentele românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu are un plan de management aplicabil, din cauză că, de 5 ani, nu există un cadru legal pentru protecția şi gestiunea lor, iar finanțarea disponibilă pentru gestiunea acestor monumente este insuficientă.
Ca Senator de Alba, voi urmări cu mare atenție acest subiect. Faptul că de 5 ani legislația de specialitate este în dezbatere, mi se pare inacceptabil. Până nu se adoptă legislația, este blocată toată activitatea de punere în valoare a acestor monumente: nu se pot constitui comitetele de gestiune, nu se pot elabora planurile de management, nu se pot accesa fonduri naționale și europene pentru gestionarea corectă și punerea în valoare a acestor situri.
Specialiștii din Alba sunt bine pregătiți și lucrează de multă vreme pe acest subiect dar, până acum, au fost limitați de inexistența unui cadru legal adecvat. După cum am subliniat și astăzi, în cadrul reuniunii, este nevoie ca acest blocaj legislativ să fie rezolvat urgent și patrimoniul UNESCO din județul Alba și din România să poată beneficia de oportunitățile de finanțare europeană, care îi conferă întâietate, tocmai datorită importanței sale. De asemenea, în condițiile redeschiderii treptate a turismului, aceste obiective sunt poli de atracție turistică deosebit de importanți, certificarea UNESCO fiind o marcă internațională a valorii. Am insistat, totodată, ca în cazul patrimoniului de la Roșia Montană, să se găsească o soluție prin care acesta să fie protejat și integrat în UNESCO, fără a limita însă dezvoltarea locală a comunității”.
Sorin Ioan BUMB
Senator PNL de Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 13.04.2021 at 18:36
Asa ma, pana acum dadeai citate din legi, acum ne spui ca ai participat la o sedinta la care faci referire. Pai nu ti-e rusine sa spui ca prin participarea ta ai pontat o zi de lucru ? Doamne, ce prosti au fost albaiulienii cand au votat un astfel de specimen. Rusine PNL !