Actualitate
Comunicat Sorin Bumb: La Abrud se înființează o clasă de școală profesională cu profil tehnic
Sorin Bumb, senator PNL de Alba, anunță că la Abrud se va înființa o clasă de școală profesională cu profil tehnic, care să pregătească forță de muncă calificată pentru nevoile agenților economici din zonă. Politicianul precizează că a avut discuții în acest sens cu ministrul Educației.
”Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, căruia i-am prezentat situația de la Abrud și demersurile primarului din localitate, domnul Cristian Albu, pentru înființarea unei clase cu profil profesional, care să pregătească forță de muncă calificată pentru nevoile agenților economici din zonă.
După cum a explicat și domnul Cornel Sandu, inspectorul școlar general al județului Alba, în stabilirea cifrei de școlarizare pentru anul 2021-2022, s-a luat în calcul numărul de tineri de vârstă școlară și interesul pentru parcursul lor educațional viitor. Este nevoie ca tinerilor din Abrud și din zona înconjurătoare să li se asigure o pregătire adaptată la realitățile de astăzi, la necesitățile pieței muncii și la prognozele de dezvoltare locală și națională.
Tocmai de aceea, împreună cu primarul Cristian Albu, cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, cu agenții economici din zonă, am susținut acest demers în fața Ministrului Educației.
Această nevoie, pentru înființarea unei clase de profesională, există de mai multă vreme în localitate și este cunoscut faptul că cel mai important angajator din zonă, Cupru Min Abrud, unul dintre pilonii industriei miniere românești, se confruntă cu probleme serioase de recrutare a forței de muncă calificate necesare, aspectul fiind semnalat și de angajatori mai mici din zona Apusenilor.
Trebuie spus că acest demers, de înființare a unei clase de învățământ profesional cu profil tehnic la Abrud, este în concordanță și cu documentele strategice de planificare existente la nivel județean. Astfel, Strategia județului Alba în domeniul educației și formării profesionale VET în perioada 2018-2023, elaborată de către Consiliul Județean Alba, insistă pe necesitatea lărgirii și diversificării ofertei educaționale și de formare în domeniul tehnic.
Am primit astăzi asigurări ferme din partea Ministrului Sorin Cîmpeanu că la Abrud se va înființa o clasă de profesională cu profil tehnic, din această toamnă, procedura fiind deja demarată. În perioada imediat următoare se va stabili exact numărul de locuri, calificarea oferită și forma de organizare, analizându-se, în primul rând, posibilitatea realizării unei clase pe model de învățământ dual”, transmite senatorul PNL de Alba, Sorin Bumb.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 01.02.2021 at 18:00
Ma omule,esti de un penibil jenant, asta numesti tu activitate parlamentara, sa copiezi tot felul de informatii din diferite domenii si sa le dai in presa ? Bine zicea Buglea la o emisiune tv, ca parlamentar mai slab ca tine nu gasesti pe toate listele partidelor din campanie. Dar aia din spatele tau care au venit la putere in ’90 si sunt tot mai puternici.