Connect with us

Eveniment

Comunitatea Declic va ataca în instanță numirea Liei Savonea la șefia ÎCCJ. Ce legături are magistrata cu județul Alba

Publicat

Comunitate Declic a anunțat într-un comunicat de presă că va ataca în instanță numirea Liei Savonea la conducerea ÎCCJ. 

Decizia asociației vine după ce aproape 69.000 de cetățeni au semnat petiția ‘Nu mai promovați judecători toxici’, iar 97% dintre respondenții chestionarului Declic au cerut continuarea demersurilor în justiție pentru a opri această numire controversată.

Declic spune că numirea Liei Savonea ridică semne de întrebare privind integritatea sistemului de justiție, dar, mai mult decât atât, a și fost făcută ‘cu încălcarea legii’.

Lia Savonea are legături puternice cu Alba, aceasta ar fi din zona Munților Apuseni, mai precis Abrud, unde locuiește o parte a familiei.

Potrivit declarației de avere din 2024, aceasta are la Abrud un teren agricol de peste 46.000 de metri pătrați (moștenire), un alt teren agricol de peste 42.000 de metri pătrați la Bucerdea Grânoasă și un teren intravilan în aceeași localitate (ambele moștenire, deținute în coproprietate cu Mihai Savonea, soțul ei).

CITEȘTE ȘI: Lia Savonea a ajuns șefa Înaltei Curți. Legăturile imobiliare cu județul Alba: O casă și terenuri de zeci de mii de metri pătrați

Pe lângă terenurile din Alba, ea mai deține, ea mai deține o parcelă de 500 de metri pătrați, în intravilan, la Chiajna. Ea deține două case: una la Chiajna (de 171 de metri pătrați) și una în Alba, la Bucerdea Grânoasă, moștenită împreună cu soțul.

Ce spun reprezentanții Declic

A fost un moment de răscruce. Am avut de ales între a tăcea și a merge mai departe. Iar cetățenii au fost foarte clari: nu mai acceptă complicitatea și tăcerea. În cadrul Declic, deciziile se iau împreună cu cei care semnează petițiile, iar de această dată direcția a fost aproape unanimă: vom merge în instanță. Legea a fost încălcată, iar consecințele pot fi grave pentru independența justiției’, a declarat Tudor Brădățan, director executiv al Declic, citat în comunicat.

Declic spune că numirea Liei Savonea ridică semne de întrebare privind integritatea sistemului de justiție, dar, mai mult decât atât, a și fost făcută ‘cu încălcarea legii’.

‘Potrivit art. 142 din Legea 303/2022, procedura de desemnare a unui nou președinte poate începe cu cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului aflat în curs. CSM a declanșat procedura la doar câteva ore după anunțarea câștigătorului alegerilor prezidențiale, cu aproape trei luni mai devreme decât termenul legal’, arată sursa citată.

Conform Declic, ca președintă a ÎCCJ, Lia Savonea va coordona completurile de 5 judecători care decid în dosarele de corupție ale foștilor miniștri, parlamentari, prim-miniștri.

‘Va avea influență în formarea completelor care dau interpretări obligatorii asupra legii. Astfel de decizii pot reconfigura radical jurisprudența în domenii vitale precum corupția, protecția mediului sau drepturile sociale. Dacă aceste decizii ajung pe mâna unui grup restrâns și interesat, întregul sistem judiciar riscă să devină un instrument al puterii politice, nu un bastion al dreptății’, se subliniază în comunicat.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 26.06.2025 at 13:57

    Cam au dreptate ăia. Cine i-a redus pedeapsa lui Iorgulescu ? Savonea. O mână nevăzută de multă vreme are grijă să ajungă unde vrea ea. Mâna.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.