Economie
Concedieri colective la Electrica: Posturile de conducere se reduc cu 25%. Restructurarea va afecta 30% din personalul angajat
Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă, structura organizatorică urmând să fie modificată începând cu data de 1 martie 2022, se arată într-un comunicat de presă al companiei transmis, miercuri, Bursei de la Bucureşti.
În urma procesului de reorganizare, numărul de posturi în companie se va reduce de la 120 la 85 în timp ce numărul posturilor de conducere scade cu 25%.
Reorganizarea și concedierea colectivă aprobată de CA Electrica
„Societatea Energetică Electrica SA („Societatea” sau „Electrica”) informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în cadrul şedinţei din 2 februarie 2022, Consiliul de Administraţie al Societăţii a aprobat:
- implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a Societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă;
- modificarea structurii organizatorice a Societăţii cu efect de la data de 1.03.2022; modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Societăţii cu efect de la data de 1.03.2022;
- notificarea autorităţilor relevante şi a Sindicatului cu privire la hotărârea finală a Societăţii de a pune în aplicare procesul de reorganizare şi de a efectua concedierea colectivă a salariaţilor care în prezent ocupă posturile ce se vor desfiinţa, precum şi transmiterea tuturor datelor şi informaţiilor prevăzute de art. 72 din Codul muncii, incluzând rezultatul procesului de informare şi consultare cu Sindicatul”, menţionează compania.
Potrivit sursei citate, cu privire la necesitatea şi oportunitatea desfăşurării procesului de reorganizare a structurii de personal, acesta face parte dintr-un complex mai amplu de măsuri „care să pregătească atât Electrica, cât şi pe fiecare dintre filialele sale să acţioneze agil într-un domeniu marcat de volatilitate, incertitudine şi complexitate, să facă faţă provocărilor din mediul intern şi extern şi să-şi întărească perfomanţa financiară, în baza căreia să poată transpune proiectele de dezvoltare despre care acţionarii şi investitorii sunt informaţi în conformitate cu principiile de transparenţă adoptate”.
„Măsurile de natură organizatorică prevăzute în Planul de reorganizare au ca obiective redimensionarea şi redefinirea schemei de personal a Societăţii, precum şi a modului de organizare şi funcţionare al acesteia, pentru adaptarea optimă între numărul de personal şi funcţiile îndeplinite de acesta la condiţiile actuale de activitate pe piaţa de energie.
Vor fi desființate entități organizaționale
În mod concret, prin implementarea proiectului de transformare organizaţională se vor obţine: o reducere de la o structură existentă de 120 de posturi la o structură viitoare de 85 de posturi şi o structură aplatizată prin reducerea numărului de niveluri ierarhice.
Ca rezultat al acestui demers, numărul de entităţi organizaţionale din cadrul Societăţii se va reduce semnificativ – o diminuare cu 19%, în timp ce numărul de posturi de conducere/coordonare se va reduce chiar mai mult – o diminuare cu 25%”, conform directorului general al Electrica, Corina Popescu.
Electrica SA- 3,8 milioane de utilizatori în România
Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord) şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
sursa: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
aa42
joi, 03.02.2022 at 07:55
Era si cazul, ca se calca pe picioare prin birouri si nu fac altceva decat sa taie frunza la caini, pe bani grei.
Rusinea
joi, 03.02.2022 at 08:17
Poate vor si astia pensii speciale !
Cela
joi, 03.02.2022 at 09:44
Numai atatia?????99 la suta ar trbui sa dispara!!! Viermiiiii