Connect with us
Advertisement

Economie

Concedieri masive la ANAF în următoarele luni, anunțate de ministrul Finanțelor. Principalele declarații ale lui Florin Cîțu

anaf

Publicat

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat marți seară că aproximativ 2.150 de posturi din cadrul ANAF urmează să fie eliminate ca urmare a informatizării instituției, până la jumătatea anului 2020. Dintre acestea, 150 ar urma să fie posturi de conducere

 Principalele declarații ale ministrului:

  • Reorganizarea ANAF înseamnă de asemenea eliminarea a 150 de posturi de conducere și aproape 2.000 de posturi din structura ANAF.
  • Înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecția Fiscală, deci trei vicepreședinți în loc de patru, și rămân discuțiile despre Vamă, unde și acolo vor fi schimbări. Discutăm soluția optimă și acolo, dar deja am început.
  • Pe de o parte vreau să fac economii, pentru că aparatul ANAF și cu informatizarea nu o să mai am nevoie de așa mult personal. Dacă nu mergeam în CSAT (informatizarea) dura cel puțin un an de zile. Așa mi se spune tot timpul, așa durează de ani de zile. Eu vreau până la jumătatea anului.

Florin Cîțu a spus că primul pas este legarea caselor de marcat la sistemul ANAF.

„Am făcut tot sistemul privat să cumpere case de marcat, sofisticate, cu TVA și tot felul de lucruri, la toate companiile, dar ANAF-ul nu are sistemul gata. A trebuit să prorog intrarea în vigoare ca să nu dau amenzi. Mi se tot spune de termenele legale și din cauza asta trebuie să mergem în CSAT”, a spus Cîțu.

Ministrul a spus că veniturile bugetare nu sunt supraestimate în bugetul pentru acest an, ci că bugetul este unul conservator. Totodată, Cîțu a mai precizat că România este „rușinea Europei” în ceea ce privește colectarea la buget și a reiterat că evaziunea fiscală este o problemă de securitate națională.

Desemnarea evaziunii fiscale ca problemă de securitate națională ar urma să fie făcută pentru a avea o procedură mult mai simplă de achiziție publică pentru procesul de informatizare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement