Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi date și de medicii de familie. Condiții noi în legislație

Publicat

Modificări în acordarea concediilor de familie sunt trecute într-un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi acordate și de medicii de familie, de la momentul confirmării infecției cu coronavirus până la internarea în spital, dacă aceasta întârzie, de la momentul testului pozitiv.

Medicii de familie mai pot acorda concediu medical pentru COVID în cazul în care pacientul este externat din spital, dar mai are nevoie de câteva zile de izolare la domiciliu, doar cu scrisoare medicală de la medicul curant (medicul din spital). Pentru perioada spitalizării, concediul medical poate fi eliberat numai de medicul curant (medicul din spital).

„Persoana asigurată confirmată cu o boală infectocontagioasă, pentru care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, la recomandarea medicului care a efectuat evaluarea acesteia fără internare, în scopul constatării și menținerii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, beneficiază de concediu medical acordat de medicul de familie, pe întreaga perioadă înscrisă în documentul eliberat de Direcția de Sănătate Publică, care cuprinde informații referitoare la medicul care a evaluat cazul, unitatea sanitară în care acesta își desfășoară activitatea, precum și recomandarea cu privire la instituirea măsurii izolării, cu precizarea perioadei pentru care se dispune această măsură”, prevede Ordinul publicat în Monitorul Oficial, potrivit hotnews.ro.

Legislația anterioară privind concediile medicale pentru COVID nu reglementa situația pacienților pozitivi care erau confirmați cu infecția și izolați la domiciliu înainte de internarea în spital și cine ar fi trebuit să le acorde concediu medical pentru acea perioadă.

sursă: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax