Connect with us
Advertisement

Eveniment

Concediu în Grecia 2022. Prețuri la mâncare și combustibil, informații despre drum și ponturi pentru o vacanță reușită

Publicat

Sezonul de vară 2022 a început în Grecia și mulți români care vor să plece acolo în concediu se întreabă cu cât sunt mai mari prețurile, în acest an.

Potrivit postărilor pe diferite grupuri dedicate vacanțelor în Grecia, meniurile tavernelor grecești arată prețuri cu 10-15% mai mari față de cele de anul trecut. Există însă și cazuri în care prețurile au fost menținute, dar au fost micșorate porțiile, spun turiștii.

Vezi și Vacanță 2022: cât costă benzina și motorina în țările vecine. Buget pentru drumul cu mașina în concediu

Majoritatea celor care vor să își petreacă concediul în Halkidiki, pe Kassandra, Sithonia sau pe Thassos, consideră că nu este o creștere mai mare a prețurilo față de cea înregistrată în restul țărilor europene, inclusiv în România.

Turiștii aflați în iunie pe Kassandra pot bea o bere cu 3 până la 5 euro, o cola cu 1,90 sau un frape cu 5 euro.

Un restaurant din Pefkochori, afișa la jumătatea lunii iunie următoarele prețuri: caracatiță la grătar 12,5 euro, creveți la grătar 14 euro, calamar întreg la grătar cu garnitură 9,50 euro sau umplut 14 euro.

Un souvlaki de porc ajunge la 7,5 euro, iar un șnițel de pui cu garnitură la 8 euro. Un platou mix grill pentru 2-3 persoane costă 18 euro.

Restaurantul respectiv mai oferă și paste la prețuri cuprinse între 5 euro și 16 euro (cele cu fructe de mare), vinete la 4,90, și celebra salată grecească la prețul de 5,9 euro.

Prețurile pot diferi, în funcție de tavernă și de localitate.

Pe cealaltă peninsulă, Sithonia, prețurile sunt relativ asemănătoare. În Sarti, o porție de miel la grătar costă 7 euro, o porție de vită cu orez 8,1 euro, iar un gyros pe stradă în jur de 3 euro (5,5 – 6 euro la farfurie).

Apa poate costa 0,8 euro (cea minerală 3 euro), iar un frape sau un milkshake poate ajunge la 5,5 euro.

O porție mare de hamburger, cu cartofi și salată costă la tevernele din apropierea plajei până la 8 euro.

Potrivit go-thassos.gr, pe insula Thassos o masă fără pretenții costă între 7 și 10 euro la o terasă, fără băuturi. O salată grecească este 4,5 euro, o pizza mare 9,5 euro, iar dulciurile pot fi cumpărate cu prețuri pornind de la 3 euro și până la 6 euro.

Concediu în Grecia 2022: alternativa la taverne

Desigur, pe lângă terase, există posibilitatea aprovizionării de la supermarketurile din zonă, de la localnicii adesea întâlniți la marginea drumului (cu legume, fructe, ulei de măsline,brânză și alte diferite produse locale) sau direct din porturi (pentru pește), la prețuri cu mult mai mici decât la restaurant.

Majoritatea locațiilor de cazare oferă și posibilități de gătit. Există locuri amenajate pentru grătare, iar oferta de pește și carne roșie este remarcabilă.

În multe măcelării, carnea de vită sau de pește poate fi mai ieftină decât cea de pui.

Concediu în Grecia 2022: Drumul prin Macedonia și Serbia

Dintre cei care merg în vacanță cu mașina, cei din Muntenia, București și Moldova ajung în Grecia prin Bulgaria, dar mulți dintre cei din Ardeal preferă autostrada din Serbia și Macedonia de Nord.

În cazul ardelenilor, aceștia ies din țară prin vămile din vestul țării și intră pe autostradă în apropiere de Smederevo.

Indiferent de ruta aleasă, nu strică să luați în calcul o oprire pe drum, peste noapte. Reduce riscurile generate de oboseală, iar prețurile la cazare sunt foarte mici.

Se poate opta pentru o oprire în Macedonia la Skopje sau la Gevgelija (aproape de granița cu Grecia).

Pe traseul autostrăzii care străbate țara sunt mai multe stații de carburanți, iar prețul motorinei sau cel al benzinei este aproximativ la fel, la toate stațiile.

Prețul carburanților este mai mic decât cel din România sau din Serbia. Astfel, un litru de combustibil costă aproximativ 1,5 euro (7,5 lei) și se poate plăti cu cardul.

Prețul este cu mult mai mare decât anul trecut și este acum comparabil cu cel din Serbia (aproximativ 1,6- 1,7 euro).  Atenție, prețurile ar putea oscila în lunile următoare.

Prețul carburantului a crescut foarte mult și în Grecia, unde a trecut în medie de 2,2 euro pe litru (cu diferențele evidente între tipuri de carburanți).

Intrarea în Grecia se face preferabil prin frontierele Kulata sau Evzoni (Macedonia de Nord).

Vacanță în Grecia: Drumul prin Bulgaria, prețuri

Drumul prin Bulgaria este preferat de cei mai mulți români, mai ales de cei din zona sudică a țării, datorită distanțelor mai mici.

Pe întreaga porțiune se circulă relativ bine, chiar și în lipsa autostrăzilor, dar trebuie să fiți atenți la timpii de așteptare în vămi.

Concediu în Grecia 2022: Prețuri la feribot spre Thassos

Prețurile la feribot sunt afișate pe siteul go-thassos.gr, dar vor suferi modificări în full-sezon, deci este bine să le verificați aici, în funcție de perioada în care mergeți.

Adulți 5.00 €
Copii (5 – 10 ani) 3.00 €
Copii (sub 5) gratis
Grupuri 3.00 € / persoană
Mașini private (până la 4.25m) 19.00 €
Mașini private (peste 4.25m) 23.00 €
Autocare/rulote 4.00 € / metru
Biciclete 3.00 €
Motociclete (până la 250cc) 5.00 €
Motociclete (peste 250cc) 6.00 €
ATV 10.00 €
Camionete (până la 5m) 23.00 €
Camioane (peste 5m) 5.50 € / metru

Concediu în Grecia 2022: Ponturi și sfaturi utile

Pentru tranzitarea Macedoniei este necesară o asigurare (carte verde) auto pe care să fie bifat statul respectiv.

Cei care merg cu mașini de firmă sau împrumutate de la rude sau prieteni, trebuie să aibă asupra lor împuternicire în limba engleză.

Pe traseul din Macedonia sunt mai multe puncte pentru plata autostrăzii. Se accepta plata cu cardul la fiecare dintre acestea. Se poate plăti și în moneda locală sau în euro (este necesar să aveți bani mărunți sau veți primi rest în moneda locală.

Este bine să aveți o rezervă de 15-20 de euro mărunți, la îndemână, pentru orice eventualitate.

Între Serbia și Macedonia există și un magazin în regim Duty Free, accesibil însă doar pe sensul de întoarcere.

Majoritatea preferă să cumpere de acolo țigări, însă prețul este apropiat de cel din benzinării.

Pentru traversarea Bulgariei este necesară o vignetă care costă, pentru o săptămână, 15 leva (7,6 euro).

Dacă sejurul nostru în Grecia va fi mai mare de şapte zile, este nevoie de o altă vinietă, la întoarcere. Taxa se poate plăti la vamă, în benzinării sau online, chiar pe site-ul autorităţii de resort din Bulgaria.

ATENȚIE: Nu faceți stocuri de carburanți în canistre sau sticle, acest lucru este ilegal în Grecia și riscați nu doar amenzi enorme ci și un dosar penal pentru contrabandă.

Amenzi enorme sunt și pentru utilizarea detectoarelor de radare: acest lucru se pedepsește cu amendă de 2.000 de euro şi reţinerea permisului şi a actelor maşinii.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement