Connect with us
Advertisement

Eveniment

Concediul maternal plătit de stat, redus la un an, din 2011

Publicat

Guvernul a decis, luni, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, din anul 2011, la un an, faţă de doi ani, cât este acum. Cuantumul indemnizaţiei va rămâne acelaşi, cu limită minimă de 600 de lei, cu limita maximă de 3.400 de lei, lunar. Rămâne totuşi opţiunea mamei de a alege să rămână în concediu de îngrijire a copilului pentru o perioadă mai mare de 12 luni, cu precizarea că, în cel de-al doilea an, aceasta nu va mai primi indemnizaţie, iar, dacă decide să se întoarcă la muncă în timpul acestui an în plus, va putea beneficia de primă în valoare de 500 de lei.

Mamele care se află deja în concediu de maternitate nu vor fi subiectul aplicării acestor modificări, acestea primind, în continuare, actuala indemnizaţie, pentru perioada de doi ani.

Premierul Emil Boc, cel care a anunţat aceste modificări, a amintit că, în prezent, se acordă 198.000 de indemnizaţii de creştere a copilului, în toată ţara. Printre motivaţiile noilor prevederi s-a regăsit pregătirea, în 2011, a unui “program coerent al Guvernului, în parteneriat cu autorităţile locale, pentru construcţia de creşe”, după cum a precizat Emil Boc. Acesta a spus că urmează să fie adoptată “legislaţia în Parlament cu privire la bone, în al treilea rând să transformăm, acolo unde este posibil, unele spitale în creşe astfel încât numărul acestora să poată fi suficient pentru cererea cu insistenţă pe piaţă în privinţa creşelor şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea legislaţiei care vizează tichetele de creşă. Cu alte cuvinte, pe parcursul lui 2011 se va crea infrastructura necesară astfel încât, începând cu anul următor, să poată exista locuri suficiente în creşă pentru copiii care vor veni acolo în urma deciziei părinţilor de a se reîntoarce la muncă sau la sfârşitul celor douăsprezece luni de concediu care vizează creşterea copilului”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. toma

    marți, 07.12.2010 at 15:16

    Urmariti timp de sase luni statistica avorturilor din Romania.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement