Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Concert de colinde, în pregătirea sărbătorilor, la Aiud

Publicat

Amenajarea municipiului Aiud pentru sărbători s-a concentrat, anul acesta, pe o perioadă mai scurtă şi mai apropiată de ziua de Crăciun. Astfel, luminiţele vor fi aprinse doar din 19 decembrie, însă locuitorii au avut ocazia să participe la un concert de colinde, programat în data de 16 decembrie.

Dată fiind perioada de restrângere a cheltuielilor bugetare, administraţia locală a decis să nu cheltuiască foarte mult din banii publici, astfel că punerea în funcţiune a instalaţiilor multicolore a fost programată în preajma sărbătorilor. Din bugetul de 10.000 de lei, au fost înlocuite doar beculeţele arse şi au fost achiziţionate 5 ghirlande noi.

Vor fi împodobiţi brazii din parcul aflat în faţa sediului Primăriei din Aiud şi montate ornamentele stradale. Administraţia locală a oferit pomi de Crăciun bisericilor din oraş.

În cadrul sărbătorilor, administraţia locală a organizat un concert de colinde, în 16 decembrie, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”.

De la ora 18.00, au urcat pe scenă Ansamblul „Doina Aiudului”, Grupul de Folk al Centrului cultural, Grupul de colindători de la Livezile şi soliştii: Cristian Fodor, Cosmin Sîrbu, Marinela Baba, Teodora Zărnescu, Maria Dan Păucean.

În plus, începând cu săptămâna viitoare, ca în fiecare an, locuitorii se vor putea bucura de muzica sărbătorilor, colinde ce vor răsuna în difuzoarele amplasate la balconul Primăriei şi vor putea fi auzite în tot centrul oraşului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. untip

    vineri, 16.12.2011 at 12:50

    Pai da, ca restul banilor s-au dus pe podul de peste vale… la firma subcontractanta a d-lui Tinu Florea… Pentru aiudeni…., doar niste beculete arse se schimba de craciun….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax