Actualitate
Concertul Pasărea Rock de la Alba Iulia a fost anulat. Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică s-a accidentat la mâna dreaptă

În timpul recitalului Pasărea Rock de luni, 8 decembrie, în cadrul evenimentului aniversar Gala „Stele Românești”, Ivan Patzaichin 65 la Teatrul Național din București, Sala Studio, artistul Ovidiu Lipan Țăndărică s-a accidentat la mâna dreaptă. Recitalul a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmpat, iar programul artistic a fost dus până la final, transmit reprezentanţii trupei.
În seara evenimentului, Ovidiu Lipan Țăndărică nu a acordat importanță incidentului și nu a primit pe loc ajutor de specialitate, însă ulterior lucrurile s-au complicat și s-a impus intervenția medicală, artistul fiind dus la urgențe. În prezent mâna dreaptă este pusă în atelă, iar artistului i-au fost recomandate repaus și medicație timp de o săptămână.
“Precum Ivan Patzaichin cu pagaia, am încercat și eu cu un băț, dar nu mi-a reușit. Ne vedem cu mare drag la următoarele concerte din orașul dumneavoastră. Sărbători fericite și gândiți-vă la mâna mea dreaptă care a primit săgeata zeului muzicii. De-acum sunt binecuvântat, voi fi și mai în formă! Vă pup și vă bat tare!”, a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
