Connect with us
Advertisement

Uncategorized

Concluzii în urma proiectului pentru tineri „Next HR”, ediţia 2011, la Alba Iulia. Parteneriat între elevi şi studenţi pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie

studenti

Publicat

În perioada 20-24 septembrie, s-a desfășurat la Alba Iulia evenimentul „Next HR”, al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). „Next HR” este un proiect național ce vizează formarea noilor responsabili cu resursa umană, cu recrutarea persoanelor în alianța studențească. La eveniment a fost invitat și Consiliul Național al Elevilor (CNE), reprezentat de vicepreședintele CNE, Sergiu Adrian Maier, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș.

După întâlnire, Sergiu Maier și-a declarat încrederea că legătura dintre CNE și ANOSR va fi una mai strânsă decât în trecut: „Consider că legătura dintre CNE și ANOSR, până acum deficitară, va fi una statornică, parteneriatul dintre elevi și studenţi va duce cu siguranță la îmbunătățirea sistemului românesc de educație. Noi, reprezentanți ai elevilor din toată țara, vom avea șansa să fim din ce în ce mai independenți și mai influenți în deciziile luate în cadrul MECTS, dar și la nivel local, în ceea ce-i privește pe elevi, dar și pe ceilalți actori ai procesului educațional. Vrem o schimbare de durată în România. Țările care acum prosperă din majoritatea punctelor de vedere, în urma cu 20 de ani au investit în educația cetățenilor. E timpul ca și noi să facem la fel. Mandatul meu se va sfârși în noiembrie, însă am încredere în continuitatea structurii, la toate nivelurile. Elevii au stat prea mult în anonimat. A venit timpul să avem un cuvânt de spus în reformele educației.”

Serafim ARMANCA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement