Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Concurs de filme cu tematică anticorupție, organizat de DGA, Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel. Cum poți participa

Publicat

mascati, politie

Direcţia Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Hanns Seidel România derulează în perioada octombrie – decembrie 2020, Proiectul #Integritate 2020, în cadrul căruia este organizat, ca activitate principală, un concurs de filme de scurt metraj cu tematică anticorupție.

Potrivit unui comunicat transmis Alba24 proiectul își propune să stimuleze implicarea cetăţenilor, în special a tinerilor, în dezvoltarea unor mesaje educative, cu ajutorul telefonului mobil sau al camerei de filmat, în cadrul unui concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupție.

Participanții la concurs sunt încurajați astfel să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil.

Concursul se adresează tuturor cetățenilor români, care au împlinit vârsta de 16 ani până la data înscrierii și se desfășoară pe două secțiuni adresate amatorilor și profesioniștilor.

Regulamentul de participare și modalitatea de înscriere pot fi consultate pe website-ul https://RofaraCoruptie.ro/.

Filmele declarate câștigătoare vor fi premiate, la data de 9 Decembrie – Ziua Internațională Anticorupție, la București, în cadrul Galei Integrității, eveniment organizat anual pentru marcarea acestui moment.

Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero la infracțiunile de corupție, iar pe această cale cetățenii sunt îndemnați să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să sesizeze ori de câte ori este nevoie.

Direcția Generală Anticorupție este reprezentată în județul Alba de Serviciul Județean Anticorupție Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, Piața Ion I. C. Brătianu, nr. 4, tel./ fax 0258/ 80.61.61, int. 20229 e-mail alba.dga@mai.gov.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax