Concurs directori de școli 2026: calendarul oficial, probe, condiții și acte necesare. Noii directori, numiți din 1 ianuarie 2027
Calendarul oficial al concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din școlile de stat, sesiunea august-decembrie 2026, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Posturile vacante trebuie anunțate pe 17 august, înscrierile se fac între 14 septembrie și 2 octombrie, iar candidații vor trece printr-o probă de competențe, o probă scrisă și un interviu.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 decembrie, iar noii directori vor fi numiți în funcție începând cu 1 ianuarie 2027.
Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4.622 din 6 august 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 11 august 2026, potrivit edupedu.ro. Actul aprobă calendarul concursului pentru directori și directori adjuncți, precum și bibliografia pentru proba scrisă.
Concursul se desfășoară potrivit noii metodologii aprobate prin Ordinul nr. 4.155/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 552 din 6 iulie 2026. Noua metodologie a înlocuit regulile aplicate începând din 2021.
Posturile vacante de director și director adjunct vor fi publicate pe 17 august
În 17 august 2026, inspectoratele școlare trebuie să anunțe concursul și să publice funcțiile vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, incluse în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026-2027.
Tot atunci trebuie să fie disponibile informațiile esențiale pentru candidați, inclusiv fișele posturilor, metodologia concursului, bibliografia, lista documentelor necesare.
Metodologia prevede expres că inspectoratele școlare trebuie să afișeze aceste informații atât la sediu, cât și pe propriile site-uri.
Înscrierile la concurs se fac între 14 septembrie și 2 octombrie
Profesorii care vor să devină directori sau directori adjuncți își vor putea depune dosarele în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.
Dosarele vor fi verificate între 15 septembrie și 7 octombrie.
Pe 7 octombrie vor fi publicate listele candidaților care îndeplinesc condițiile de înscriere, dar și ale celor care au dosare incomplete sau nu îndeplinesc condițiile prevăzute de metodologie.
Candidații vor avea posibilitatea de a solicita remedierea unor erori sau de a completa anumite aspecte în intervalul 7-9 octombrie.
Lista finală a candidaților admiși și respinși va fi afișată pe 9 octombrie.
Prima probă este pe 13 octombrie și este eliminatorie
Prima etapă propriu-zisă a concursului este programată pe 13 octombrie 2026.
Este vorba despre proba pentru evaluarea competențelor, prin care sunt testate capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului.
Potrivit metodologiei oficiale, proba constă într-un test standardizat cu 20 de itemi, fiecare având un singur răspuns corect. Candidații au la dispoziție maximum 60 de minute.
Fiecare răspuns corect valorează 0,5 puncte.
Pentru promovare este necesară cel puțin nota 6.
Proba este eliminatorie, iar nota obținută nu intră în calculul mediei finale.
Rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, iar contestațiile se depun în termen de 24 de ore.
Rezultatele finale după contestații vor fi publicate pe 15 octombrie.
Proba scrisă are loc pe 20 octombrie
Candidații care trec de prima etapă vor susține pe 20 octombrie 2026 proba scrisă.
Și aceasta constă într-un test standardizat cu 20 de itemi, care trebuie rezolvat în maximum 60 de minute.
Proba verifică cunoștințele de management și legislație școlară.
Fiecare item corect valorează 0,5 puncte, iar pentru promovare candidatul trebuie să obțină minimum nota 7.
Rezultatele se afișează în aceeași zi.
Contestațiile pot fi depuse în perioada 20-21 octombrie, iar rezultatele finale ale probei scrise vor fi afișate pe 22 octombrie.
Planul managerial este evaluat înainte de interviu
Candidații care ajung la etapa interviului trebuie să pregătească un proiect al planului managerial pentru unitatea la care candidează.
Pentru școlile din filiera tehnologică este avut în vedere și planul de acțiune al școlii.
Proiectele vor fi evaluate administrativ în perioada prevăzută de calendarul oficial, înaintea interviului.
Metodologia stabilește că proiectul planului managerial poate avea maximum 15 pagini A4.
Evaluarea administrativă este, la rândul ei, eliminatorie: candidatul trebuie să obțină minimum nota 7 pentru a putea merge mai departe. Nota obținută în această etapă nu intră în calculul mediei finale.
Rezultatele finale ale evaluării administrative vor fi afișate pe 10 noiembrie.
Interviurile se desfășoară între 12 și 27 noiembrie
Proba de interviu este programată în perioada 12-27 noiembrie 2026.
Interviul are o durată de maximum 45 de minute pentru fiecare candidat.
În această etapă sunt evaluate:
- capacitățile și aptitudinile personale;
- competențele digitale;
- abilitatea de rezolvare a unor situații-problemă;
- calitatea susținerii proiectului planului managerial.
Candidații primesc note de la 0 la 10, iar punctajul final este calculat din notele acordate de membrii comisiei.
Contestațiile pot fi depuse în maximum 24 de ore de la afișarea rezultatului, iar soluționarea tuturor contestațiilor trebuie finalizată până la 7 decembrie.
Toate probele concursului vor fi înregistrate audio-video
O regulă importantă prevăzută de metodologia din 2026 este că desfășurarea probelor de concurs se înregistrează audio-video.
Înregistrările sunt stocate și arhivate împreună cu documentele concursului.
Măsura se aplică probelor prevăzute de metodologie și urmărește documentarea modului în care acestea sunt desfășurate.
Cine poate candida pentru funcția de director sau director adjunct
Potrivit metodologiei, poate participa un cadru didactic care îndeplinește cumulativ mai multe condiții.
Printre principalele cerințe se află:
- să fie absolvent de studii superioare cu diplomă de licență sau document echivalent;
- să fie titular în învățământul preuniversitar;
- să aibă o vechime de cel puțin 5 ani în învățământul preuniversitar;
- să fi primit calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari încheiați în care a lucrat efectiv;
- să nu fi fost sancționat disciplinar în condițiile prevăzute de metodologie;
- să fie apt medical pentru exercitarea funcției;
- să nu fi fost lipsit prin hotărâre judecătorească definitivă de dreptul de a ocupa o funcție de conducere;
- să nu fi avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
În cadrul aceleiași sesiuni, un candidat poate opta pentru maximum trei funcții de conducere vacante.
Ce documente trebuie să conțină dosarul
Dosarul de înscriere se încarcă în aplicația informatică dedicată concursului.
Printre documentele obligatorii sunt:
- curriculum vitae Europass;
- cererea de înscriere;
- cartea de identitate;
- certificatul de naștere și, unde este cazul, certificatul de căsătorie;
- diplomă licență; repatizare titular/numire/transfer
- adeverinte privind vechimea, calificativele și situația disciplinară, eliberată de unitatea de învățământ;
- cazierul judiciar
- certificatul medical;
- declarația că persoana nu a fost lucrător sau colaborator al Securității;
- declarațiile privind incompatibilitățile și veridicitatea actelor;
- proiectul planului managerial pentru fiecare funcție vizată.
Pentru anumite școli – de exemplu cele speciale sau cele cu predare în limbile minorităților – sunt cerute și documente suplimentare.
Bibliografia pentru proba scrisă
Ordinul nr. 4.622/2026 aprobă și bibliografia oficială pentru proba scrisă.
Candidații trebuie să studieze, între altele:
- Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, în părțile indicate în bibliografie;
- Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP;
- Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, în special capitolul privind managementul curriculumului la nivelul școlii;
- Profilul profesional al managerului școlar;
- lucrări de specialitate semnate de Tony Bush și John Hattie.
Cum se calculează nota finală
Nota finală nu include proba de competențe și nici evaluarea administrativă a planului managerial, deoarece ambele sunt probe eliminatorii.
Potrivit metodologiei, nota finală este media dintre:
- nota de la proba scrisă;
- punctajul obținut la interviu.
Candidatul cu cea mai mare notă finală dintre cei care optează pentru aceeași funcție este declarat reușit.
În cazul egalității sunt aplicate criterii succesive de departajare, iar dacă egalitatea persistă, consiliul profesoral poate decide prin vot secret candidatul declarat reușit.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 9 decembrie
Calendarul oficial stabilește data de 9 decembrie 2026 pentru afișarea rezultatelor finale ale concursului.
Pe 10 decembrie, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții vor trebui să își exprime opțiunea.
Pe 11 decembrie, rezultatele vor fi validate de consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare.
Noii directori intră în funcție de la 1 ianuarie 2027
Deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie 2026.
Acestea vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027, astfel încât directorii și directorii adjuncți declarați admiși să își înceapă mandatele la începutul noului an.
Calendarul concursului din 2026 marchează astfel una dintre cele mai ample etape de ocupare prin concurs a funcțiilor de conducere din școlile de stat din ultimii ani, după o perioadă în care numeroase posturi au fost ocupate prin detașare sau interimat.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)