Connect with us
Advertisement

Actualitate

Concursul național „Alege! Este dreptul tău”, organizat cu ocazia Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor. REZULTATELE fazei județene în Alba

Publicat

opc albaAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator. În acest an, Concursul național „Alege! Este dreptul tău”, având scop educarea și conștientizarea tânărului consumator asupra drepturilor și intereselor sale legitime, a ajuns la ediția a XVI-a. Faza județeană a acestui concurs, în județul Alba, a fost organizat de către Inspectoratul Școlar Județean prin Palatul Copiilor Alba Iulia și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba, în preajma zilei de 15 martie.

În 15 martie 1962, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor.

Concursul național „Alege! Este dreptul tău” având scop educarea și conștientizarea tânărului consumator asupra drepturilor și intereselor sale legitime, organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, a ajuns la ediția a XVI –a. Concursul a fost gândit cu scopul de a forma generații de consumatori conștiente de drepturile lor legitime. În momentul în care tinerii învață despre drepturile lor în calitate de consumatori, ei vor ști să aleagă dintre produsele și serviciile de pe piață pe cele care corespund cel mai bine intereselor lor. Totodată ei vor ști să sesizeze abuzurile operatorului economic și vor ști să ceară calitate, refuzând să cumpere produse necorespunzătoare sau neetichetate corect.

Faza județeană a acestui concurs, în județul Alba, a fost organizat și anul acesta de către Inspectoratul Școlar Județean prin Palatul Copiilor Alba Iulia (director prof. dr. Dumitru Mălin) și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba (comisar șef adjunct Nistor Emanoil Crăciun Emil), în preajma zilei de 15 martie.

Tema concursului din acest an este „Comerțul online” și s-a adresat elevilor din clasele I-XI, împărțiți pe categorii de vârstă, astfel: clasele I-III și IV-VI cu proba de desene, clasele VII-VIII cu creație grafică și clasele IX-XI test grilă și eseu. Juriul a fost format din prof . Dumitru Mălin, prof. Bucur Monica, prof Teodora Mălin, prof. Homănă Manuela (de la Palatul Copiilor Alba Iulia), prof Lodroman Codruța –Inspectoratul Școlar Județean Alba, comisar Albu Maria Nicoleta (Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba), și reprezentanți din mediul de afaceri și mass media.

Au participat elevi din județul Alba iar câștigătorii sunt, pe categorii de vârstă:

Proba de desene: Ioana Bucur – locul I (cls I), Daria Hulea – locul II, Bianca Băla – locul III, Maria Petric – mențiune (toți de la Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia), Daria Tudorașcu –locul I (Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia), Miruna Lisa Maria Sitaru –locul II (Școala Gimnazială Singidava Cugir), Andreea Mureșan –locul III (Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia).

Proba de creație grafică: Emanuela Hăprian –locul I și Giulia Geanina Levai –Locul II (ambele de la Școala Gimnazială Singidava Cugir); Florina Denisa Ranca –locul III și Andreea Nicoleta Simon –mențiune (ambele de la Colegiul Național Titu Maiorescu din Aiud)

Proba test grilă și eseu cu tema ”Achiziții online”: Paula Olar –locul I și Georgiana Corina Grozav –locul II (ambele de la Liceul Teoretic Petru Maior din Ocna Mureș), Daniela Sorana Tîrț –locul III (Colegiul Național Titu Maiorescu din Aiud) și Darius Lupuțiu –mențiue (Colegiul Tehnic I. D. Lăzărescu Cugir).

Elevii au primit diplome și premii, după caz. Bibliografia pentru tema de anul acesta a fost compusă din Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, Legea nr. 449 din 12 noiembrie 2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.

Reprezentanții OJPC Alba reamintesc că desenele și creația grafică câștigătoare a fiecărei categorii de vârstă participă la faza națională iar elevii câștigători (locul I și II) din categoria IX-XI participă la faza națională a concursului „Alege!Este dreptul tău” ce se va desfășura în tabăra Delfin –Năvodari în perioada 27 iunie – 1 iulie.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement