Connect with us
Publicitate

Actualitate

Concursul „Redescoperă Cetatea Alba Carolina. Istorie şi culoare” a ajuns la a treia ediţie. Tinerii talentaţi se pot înscrie până în 6 noiembrie

Publicat

DSCF5126 Concursul Naţional de Pictură şi Arhitectură „Redescoperă Cetatea Alba Carolina. Istorie şi Culoare”, dedicat tinerilor talentaţi în domeniul artelor plastice, arhitecturii şi designului vestimentar, continuă şi în acest an. Cei care vor să participe se pot înscrie până în 6 noiembrie, iar decernarea premiilor va avea loc pe 10 noiembrie. Concursul are şase secţiuni.

Competiţia se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 si 35 de ani şi este organizată de Asociaţia „Sincretic-Art” în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi Clubul Lions Alba Iulia, proiectul fiind co-finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Fiecare concurent va participa cu maximum o lucrare la fiecare secţiune, dimensiunea este la alegere. Lucrările trimise la concurs vor avea pe verso specificate numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, titlul lucrării, adresa şcolii, localitatea, judeţul şi numărul de telefon. Lucrările trimise la concurs nu se vor returna. Data limită a trimiterii lucrărilor este 6 noiembrie 2015 la adresa: Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, strada Morii, numărul 8, Alba Iulia, cod 510087, judeţul Alba.

Concursul se va desfăşura pe şase secţiuni:

Secţiunea 1: Pictură

Tema „ Cetăţile din Transilvania, trecut sau prezent”

Tinerii vor trebui să trimită lucrări de pictură inspirate de monumentele istorice din Cetatea Alba Carolina sau altă cetate din Transilvania la alegere.

Categoria I: 14-18 ani

Categoria II: 19-24 ani

Categoria III: 25-35 ani

Secţiunea 2 (specială): Pictură

– tineri cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 7-25 ani: temă liberă

Secţiunea 3: Design de spaţiu urban

Tema „Cetăţi din Transilvania”

Categoria 1: 14-18 ani

Categoria 2: 19-28 ani

Secţiunea 4: Design vestimentar

Tema “Vestimentaţia şi podoabele – o călătorie în trecut”

Categoria 1: 14-35 ani

Secţiunea 5: Colaj

“Cetăţile din Transilvania, trecut sau prezent”

Categoria 1: 14-18 ani

Secţiunea 6: Evantai

“Cetăţi şi oameni din Transilvania, istoria în imagini”

Categoria 1: 12-18 ani

Tinerii vor realiza evantaie din hârtie sau alte materiale la alegere pictate sau colate pe tema aleasă.

Decernarea premiilor va avea loc în data de 10 noiembrie 2015 în spaţiul de expoziţii din vecinătatea Porţii a III-a a Cetăţii Alba Iulia începând cu ora 18.00. Cu această ocazie se vor acorda şi premiile însumând materiale pentru pictură, arhitectură şi design.

Lucrările vor fi jurizate de specialişti în domeniul artelor plastice, arhitecturii şi al designului vestimentar care vor acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă inclusă în secţiunile menţionate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate