EVENIMENT
Concursuri la Spitalul Judeţean Alba. În luna noiembrie, vor fi organizate angajări şi testări pentru posturi de medici şi asistenţi
Luna noiembrie este rezervată mai multor concursuri organizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, pentru ocuparea unor posturi de asistenţi şi medici rezidenţi sau specialişti, dar şi pentru şefii secţiilor şi asistenţii şefi.
Astfel, miercuri, 2 noiembrie, se va desfăşura concursul pentru ocuparea posturilor de asistent şef pe secţii, pentru: Gastroenterologie, Cardiologie, Oncologie medicală, Chirurgie generală, Obstetrică – ginecologie, Neonatologie, Pediatrie, Ortopedie şi traumatologie, ATI, Neurologie, Boli infecţioase, Psihiatrie, Recuperare, medicină fizică şi balneologie; UPU, blocuri operatoare, sterilizare, Laborator analize medicale, Laborator radiologie şi imagistică medicală. Concursul începe de la ora 12.00 şi cuprinde probă scrisă şi susţinerea unui interviu, la interval de maxim două zile lucrătoare. Mai multe informaţii despre concurs puteţi vedea aici.
Un număr de 20 de asistente s-au înscris în concurs, la trei secţii (Interne, Pediatrie şi Neurologie) fiind câte două asitente pe un loc. Nu s-a depus niciun dosar la Secţia Recuperări Medicale. Conducerea spitalului va delega pe aceasta secţie un asistent şef până la organizarea unui nou concurs.
Luni, 7 noiembrie, este programat concursul pentru ocupare a 13 posturi de asistent medical. Este vorba despre câte un post de asistent medical la Neonatologie, Ambulatoriu – geriatrie, Chirurgie generală, ORL, Radiologie, Recuperare medicală, Cardiologie, Ortopedie, Dispensar TBC, Chirurgie generală, ATI şi două posturi la Unitatea de Primire Urgenţe(UPU). Proba scrisă se desfăşoară de la ora 12.00, iar interviul, în maxim două zile lucrătoare. Condiţiile de participare pot fi consultate aici.
În 17 noiembrie sunt scoase la concurs cinci posturi de medic rezident în ultimul an pentru specializările Cardiologie, Obstetrică-ginecologie, ATI şi UPU, precum şi un post de medic primar la Obstetrică-ginecologie şi unul de medic specialist Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul în domeniu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba. Condiţiile solicitate pentru aceste posturi sunt descrise aici.
Data de 28 noiembrie 2011 este rezervată evaluărilor şefilor de secţii. Astfel, începând cu ora 12.00 sunt programate probele scrise pentru postul de medic şef ale următoarelor secţii: Medicină internă, Gastroenterologie, Cardiologie, Chirurgie generală, Urologie, Obstetrică-ginecologie, Neonatologie, Pediatrie, Otropedie şi traumatologie, ATI, Boli infecţioase, Neurologie, Psihiatrie, Recuperare, medicina fizică şi balneologie, UPU-SMURD, Laborator analize medicale, Laborator Radiologie – imagistică medicală, Dispensar TBC, CSM – copii. De asemenea, se va da concurs pentru postul de farmacist şef la Farmacia cu circuit închis a spitalului.
Medicii vor susţine un interviu după proba scrisă, în care vor prezenta proiectul de management şi o probă clinică, în interval de maxim cinci zile lucrătoare. Condiţiile pentru participare sunt detaliate aici.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.