inchisoareUn bărbat de 61 de ani din Sebeş a ajuns după gratii, pentru trafic de droguri. Acesta a fost condamnat de Tribunalul Alba la patru ani şi şase luni închisoare.

Potrivit IPJ Alba, joi, în jurul orei 13.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au depistat şi reţinut pe S.A., de 61 de ani, din municipiul Sebeş, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 21 septembrie.

Publicitate

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Alba, la executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deţinere şi trafic de droguri de risc.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Potrivit portalului instanţelor, Tribunalul Alba s-a pronunţat în dosarul de trafic de droguri în 28 martie, iar în 20 septembrie decizia a rămas definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia. Alexandru Sfetcu a fost judecat alături de Ştefan Voica, în calitate de inculpaţi. Dacă Sfetcu a fost condamnat la închisoare, Voica a primit măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni. AICI, decizia instanţei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Faptele s-au petrecut în aprilie 2015.