Connect with us
Advertisement

Eveniment

OPT ani de închisoare, pentru tentativă de omor. Decizie definitivă în cazul unui bărbat din Alba care şi-a lovit cumnata cu un cuţit

inchisoare

Publicat

inchisoareUn bărbat de 45 de ani din comuna Livezile, judeţul Alba, a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Aflat sub influenţa alcoolului, în vizită la cumnatul său, în comuna Ponor, a lovit-o pe soţia acestuia, de 71 de ani, cu un cuţit. Fapta s-a petrecut înainte de Crăciun, bărbatul fiind prins ulterior de poliţiştii din Aiud.

”Condamnă inculpatul Ursa Ioan (…), deţinut în Penitenciarul Aiud, la:

– pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei.

Scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6.01.2016, la zi.

În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală dispune restituirea către persoana vătămată a cuţitului cu lungimea de 31 cm şi lama de 17 cm, având prăsele de material plastic de culoare neagră şi lama din oţel inoxidabil cu inscripţia Stainless Rostfrei Inox, aflat în coletul nr. 1 depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba”, se arată în minuta deciziei de la Tribunalul Alba.

Decizia definitivă a fost pronunţată în 14 februarie 2017 la Curtea de Apel Alba Iulia, care a menţinut hotârârea Tribunalului Alba, din octombrie 2016.

În decembrie 2015, Ioan Ursa a lovit-o pe soţia fratelui său, cu un cuţit.

„S-a reţinut că în data de 22.12.2015, în jurul orei 17.30, în timp ce persoana vătămată U.V. se afla la domiciliul său din comuna Ponor, judeţul Alba, pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpatul Ursa Ioan a încercat să-i suprime viaţa acesteia, respectiv i-a aplicat o lovitură cu un cuţit, timp în care i-a proferat ameninţări cu moartea, cauzându-i o plagă înţepată la nivelul braţului drept şi o plagă tăiată interdigitală spaţiul I, faţă dorsală mâna stângă, leziuni care au necesitat pentru vindecare un termen de 8-9 zile de îngrijiri medicale”, arătau anchetatorii.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus în 6 ianuarie 2016 luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, ulterior fiind arestat preventiv şi trimis în judecată.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement