arestat, catuse Un bărbat de 35 de ani din Galda de Jos, pe numele căruia Judecătoria Alba Iulia a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pentru că a condus un autoturism fără să posede permis de conducere, a fost reţinut de poliţişti. Va executa un an şi două luni de închisoare la Penitenciarul Aiud.

Publicitate

Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentului Urmăriri din IPJ Alba l-au identificat şi reţinut pe C.I.M., de 35 de ani, din Galda de Jos, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pe numele său, Judecătoria Alba Iulia a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, de un an şi două luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Publicitate

C.I.M. a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.