Actualitate
Condițiile în care cetățenii pot pierde indemnizația de 75%, pe perioada stării de urgență. Amendament propus de Florin Roman
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman propune ca beneficiarii indemnizației de 75% din salariul de bază, pe perioada stării de urgență, să piardă acest drept în situația în care încalcă dispozițiile privind carantina sau starea de izolare.
„Am depus un amendament în Parlamentul României, prin care propun ca beneficiarii indemnizației de 75% din salariul de baza, pe perioada stării de urgență să piardă acest drept în situația de încălcare a dispozițiilor legale privind carantina sau starea de izolare la domiciliu.
Măsururile de protecție ale salariaților disponibilizați trebuie însoțite obligatoriu de responsabilitate din partea acestuia, în special în ceea ce privește respectarea condițiilor de carantină sau izolare la domiciliu, dacă acestea sunt dispuse în cazul lor.
Încetarea dreptului la indemnizație intervine în momentul încălcării acestor reguli și se stabilește de autoritățile competente în verificarea lor. OUG privind alocarea indemnizației de 75% a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în dezbaterea parlamentului”, a transmis liderul deputaților PNL, Florin Roman, într-un comunicat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News