Connect with us
Advertisement

Actualitate

Condiţiile în care persoanele adoptate de a avea acces la informațiile referitoare la părinţii biologici, aprobate de Guvern

Publicat

familie parinti copii Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-și cunoască originile și propriul trecut și furnizează părinților firești și rudelor biologice ale acesteia informații vizând persoana adoptată, se prevede într-un act normativ adoptat de Executiv în ședința de vineri.

Este vorba despre o hotărâre de guvern pentru aprobarea metodologiei privind contactarea părinților firești sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informații vizând originile sale și propriul trecut, precum și accesul părinților firești sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informații referitoare la persoana adoptată.

Actul normativ stabilește modalitățile concrete de exercitare a dreptului persoanei adoptate de a-și cunoaște originile și propriul trecut, respectiv indicarea modului în care se concretizează sprijinul acordat acestora.

Este vorba, de exemplu, despre obținerea de informații care atestă realizarea adopției, informații privind identitatea părinților firești, locul nașterii, numele și prenumele anterioare adopției, istoricul personal, respectiv social, familial, medical și traseul instituțional.

De asemenea, persoana adoptată beneficiază de sprijin pentru căutarea părinților firești sau a rudelor biologice, facilitarea contactării părinților firești sau a rudelor biologice, organizarea și pregătirea întâlnirii cu părinții firești sau rudele biologice.

Părinții firești, precum și rudele biologice ale unui copil care se află în procedură de adopție, ori pentru care s-a finalizat o procedură de adopție și care își exprimă disponibilitatea de a fi căutați în scopul facilitării punerii în legătură cu adoptatul la solicitarea acestuia pot notifica acest aspect direcției generale de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază administrativ teritorială domiciliază. Notificarea se realizează în scris, se păstrează la dosarul adoptatului și se transmite în copie la ANPDCA.

Informațiile care atestă adopția pot fi furnizate de către ANPDCA numai persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exercițiu.

ANPDCA solicită informații și documente necesare soluționării cererilor formulate de către persoana adoptată sau părinții firești și rudele biologice, de la orice persoană juridică publică sau privată, acestea având obligația de a le pune la dispoziție în termen de 30 de zile de la data înregistrării solicitării.

Totodată, actul normativ reglementează expres și faptul că adoptatul sau, după caz, adoptatorul/familia adoptatoare pot refuza atât transmiterea de informații, cât și punerea în legătură cu părinții firești sau rudele biologice și pot reveni oricând asupra acestui refuz.

Potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, persoana adoptată poate solicita și obține informații referitoare la confirmarea adopției, locul nașterii, traseul instituțional și istoricul personal. Identitatea părinților firești sau a rudelor biologice este dezvăluită adoptatului după dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu în baza unei sentințe judecătorești de autorizare a accesului la informațiile vizând identitatea părinților firești și a rudelor biologice. În cazul în care adoptatul este minor, dezvăluirea acestor informații se poate face numai pentru motive medicale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement