Miercuri, în jurul prânzului, oficialii echipei Unirea Alba Iulia au avut o ședință la stadion, iar principalul subiect a fost o discuție cu fotbaliștii.

Șefii ”alb-negrilor” au explicat jucătorilor că în această lună își vor încasa drepturile bănești (rate contractuale și prime) și au încercat astfel să-i motiveze pentru meciul de  sâmbătă. ”Băieții au întrebat de bani, dar, dacă ne gândim, s-a întârziat o zi. Le-am explicat că își vor încasa toți banii”, a declarat Marian Sarmeș, acționar FC Unirea Alba Iulia.

Publicitate

Sarmeș susține că ultimele două runde vor fi foarte importante pentru albaiulieni. ”Trebuie aduse toate punctele, să stăm liniștiți acolo, sunt pe locurile 3-4. Depinde de rezultate dacă vom ataca promovarea, dacă ne iasă e bine”, a mai spus Sarmeș.

Mihai Dăscălescu: ”Atacanții nu sunt datori, în fișa postului lor scrie că trebuie să înscrie”

Unirea Alba Iulia acuză unele probleme în ofensivă, iar acest lucru este ușor de sesizat. Chiar și așa, președintele executiv al Unirii, Mihai Dăscălescu are încredere în vârfurile echipei, că vor marca. ”Aștept ca atacanții să înscrie. Atacanții nu sunt datori, în fișa postului unui atacant scrie că ei trebuie să înscrie. Mi-aș dori să înscrie atacanții la meciul acesta și să aducă trei puncte”, a declarat Dăscălescu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Unirea va întâlni sâmbătă, în fața propriilor suporteri, Juventus București, iar victoria în jocul de sâmbătă este necesară clubului din Cetatea Marii Uniri pentru a rămâne în urmărirea podiumului. ”E un meci dificil cu o echipă care dorește să acumuleze puncte, o echipă care are nevoie neapărat de puncte. Nu cred că suntem afectați de problemele de lot, orice jucător va intra în teren sperăm că va da totul. De asta avem un lot de 25 de jucători, acum poate le-a venit șansa unora să demonstreze că merită să joace titulari și să demonstreze în meciul de sâmbătă”, a mai spus Dăscălescu.

Publicitate

Unirea Alba Iulia se află pe locul patru înaintea jocului de sâmbătă, cu 20 de puncte acumulate. Partida dintre cele două formații va avea loc  sâmbătă de la ora 11.00, pe Stadionul ”Cetate” din Alba Iulia.