Conducerea PDL Alba face propuneri privind candidaţii la funcţia de preşedinte al ANOFM. Vezi cine apare pe lista trimisă la Bucureşti
Este vorba despre directorul operaţional al Serviciului Judeţean de Poştă Alba, Nicolae Albu, inspectorul şcolar Rodica Andronescu, directorul OPC Alba, Dorian Vuşcan şi şeful Serviciului Proiecte Comunitare din cadrul Direcţiei Programe a Primăriei Alba Iulia, Nicolaie Moldovan. Alexandru Pereş a explicat jurnaliştilor că această listă mai poate fi modificată ulterior, în situaţia în care unul dintre cei propuşi va refuza postul.
"Decizia BPJ a fost că vom trimite această listă, este postul PDL câştigat în alegeri. Noi am făcut nişte nominalizări, presa a aflat, iar numele sunt acelea care au apărut deja. Deocamdată am trimis această listă şi urmează ca după ce se vor clarifica anumite aspecte acolo (n.r. - ANOFM) să primim şi un răspuns privind nominalizarea unei persoane acolo", a explicat Alexandru Pereş. Acesta nu a dorit să se pronunţe privind un eventual favorit al PDL, dintre cei menţionaţi pe listă, la conducerea ANOFM.
Alexandru Pereş a declarat că la selectarea acestor persoane pentru a fi propuse pe postul lui Bian s-a ţinut cont de mai mulţi factori, printre care şi atuul ţinereţii: "Pentru a nu privi în spate şi a vedea că toată generaţia de tineri se risipeşte, am acordat această posibilitate tinerilor din PDL. A fost o idee care poate nu o să primeze dar am acordat această şansă". Acesta a precizat că postul de la ANOFM reprezintă un domeniu în care se cere un management eficient, o cunoaştere a legislaţiei europene, abilităţi pe care, în opinia senatorului, toţi candidaţii propuşi le posedă.
Pe listele preliminarii ale PDL Alba s-au aflat iniţial şi Florin Andronescu, soţul Rodicăi Andronescu, dar şi fiul acestora, Tudor Andronescu.- economist la compania "Supremia". Potrivit conducerii partidului, aceştia au fost retraşi, deoarece nu se putea prezenta la Bucureşti o listă cu mai mulţi membri ai aceleiaşi familii.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (11)