Conducerea PSD Alba, în frunte cu președintele Ioan Dîrzu, nu are un target impus la alegerile prezidențiale din acest an. Conducerea centrală a partidului nu le-a impus reprezentanților organizației județene nici un procent pe care ar trebui să îl obțină la alegeri. Cel puțin, așa susține oficial Viorica Dăncilă, candidata acestui partid la funcția de președinte. 

Publicitate

„A fost reales preşedintele Ioan Dîrzu la conducerea PSD Alba şi echipa care va conduce organizaţia în următoarea perioadă. O echipă unită, o echipă cu experienţă, care şi-a propus şi am convingerea că va reuşi să obţină un rezultat foarte bun la Alba.

În toată această activitate avem nevoie de cât mai mulţi cetăţeni care să se implice, este o luptă pe care vrem să o ducem cu cetăţenii, având în vedere că la Alba au fost multe probleme care au arătat modul în care activează, modul în care acţionează şi îşi respectă promisiunile Partidul Social Democrat”, a spus Viorica Dăncilă. 

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Declarația a fost făcută sâmbătă la Alba Iulia, după conferința județeană a partidului, în timpul căreia Ioan Dîrzu a fost confirmat la conducerea PSD Alba. 

Preşedintele PSD a spus că organizaţiile partidului nu au un  target impus pe care trebuie să îndeplinească la alegerile prezidenţiale, respectiv un scor electoral impus. Dăncilă a completat că este vorba despre un procent asumat de fiecare organizaţie în funcţie de numărul voturilor din fiecare localitate.