Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Conflicte pe fondul consumului de alcool, la Silivaş, lângă Unirea: Ameninţare în familie şi agresiunea unui localnic

Publicat

Consumul de alcool a fost cauza a două conflicte petrecute în noaptea de joi spre vineri în satul Silivaş, comuna Hopârta, lângă Unirea. Autorii celor două agresiuni sunt cercetaţi acum de poliţişti.

După mai multe pahare de alcool consumate un tânăr de 29 de ani din Silivaș, comuna Hopârta, acesta s-a înarmat cu un cuțit, o coasă și un hârleț și s-a deplasat la locuința tatălui său din aceeași localitate. Acolo, a provocat un adevărat scandal și mai multe distrugeri. Conflictul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, polițiști fiind sesizați în jurul orei 2.55.

Bărbatul de 29 de ani este cercetat acum sub aspectul comiterii infracţiunii de „Portul fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, faptă pedepsită de Legea 61/1991.

În aceeași noapte, în jurul orelor 2.50, tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate, în urma unor discuţii contradictorii avute în faţa locuinţei cu un localnic de 63 de ani, l-a lovit pe acesta din urmă, provocând-i leziuni în zona hemitoracelui. Bărbatul de 63 de ani a fost transportat la spitalul din Aiud, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a rămas internat.

Faţă de tânărul de 19 ani cercetările sunt continuate, încadrarea juridică a faptei urmând a fi făcută în funcţie de concluziile medico-legale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate