Connect with us
Publicitate

Actualitate

Conflictul de interese şi starea de incompatibilitate pentru funcţionarii publici se prescriu după trei ani. Proiect aprobat

Senat

Publicat

Proiectul de lege prin care conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, constatate în urma unor fapte comise de demnitari sau funcționari publici se prescriu după trei ani de la data săvârșirii lor, a fost adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional. Tot marţi, actul normativ primise raport favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului.

„Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor,” prevede unicul articol al proiectului.

În Camera Deputaților proiectul a picat la votul final, unde nu a adunat suficiente voturi pentru o lege organică – doar 159 în loc de minimum 165.

O prevedere identică a fost adoptată în alt proiect votat de parlament, în luna mai. Acesta permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali. Și acela a fost trimis la promulgare.

De asemenea, tot marţi a trecut de comisia juridică şi proiectul prin care fapta aleșilor locali de a încălca legislaţia privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancționează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.

Proiectul mai prevede şi că aleşii locali au un interes personal într-o anumită zonă „dacă au posibilitatea să anticipeze că votul lor este decisiv în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea, orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, administrator sau de la care obţin venituri, o altă autoritate din care fac parte, asociaţie sau fundaţie din care fac parte.”

Proiectele sunt semnate de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu. Acesta a fost condamnat în decembrie 2016 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

sursă: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate