Administrație
Consilierii locali au aprobat: Se scumpeşte transportul cu taxi-ul, în Alba Iulia
Tariful maximal de distanţă pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi va creşte cu 3,2 lei pe kilometru. Decizia a fost luată de Consiliul Local ca urmare a solicitării de modificare a taxelor făcută de Asociaţia taximetriştilor din judeţul Alba, Albatax, care a atras atenţia că ultima modificare de acest fel a fost făcută în anul 2006.
De atunci şi până în prezent, preţul carburantului a crescut cu aproape 100%, iar creşteri au avut loc şi în ceea ce priveşte taxele şi impozitele, dar şi preţul pieselor de schimb, ulei, anvelope şi acumulatori.
Taximetriştii au mai solicitat şi scăderea numărului de autorizaţii taxi până la un număr de 230-250, având în vedere reducerea drastică a persoanelor şi societăţilor care desfăşoară această activitate.
Tariful de distanţă pe timp de noapte nu va fi mai mare cu 50% faţă de tariful pe timp de zi, iar nivelul oricărui tarif de distanţă practicat nu poate depăşi tariful maximal stabilit.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
daniel
marți, 24.05.2011 at 23:55
Totul e la misto frate, e mai scump taxi in alba decat in Bucuresti, iar daca creste la Taxi va creste si la STP …. sanatate numai bine. Scumpiti voi tot si lasati salariile la locul lor