Actualitate
Consilierii locali PSD, dezamăgiţi de partenerii de coaliţie. Susţin că PNL a făcut troc cu Mircea Hava. Florin Roman: „Am preferat să fim pragmatici”

Florin Roman, prezent în conferința de presă a PNL Alba, a explicat că asocierea dintre consilierii PDL și PNL în ceea ce privește cele două proiecte a avut ca scop punerea în aplicare a proiectelor. Vedeți mai jos declarațiile complete.
Prezenţi vineri într-o conferinţă de presă, reprezentanţii PSD Bogdan Medrea, Horaţiu Clepan şi Ovidiu Jidveian au comentat decizia consilierilor PNL de a vota pentru alocarea din bugetul local a sumei suplimentare de 3.444.648 de lei pentru STP, asta după ce, în primăvară, liberalii au contestat de nenumărate ori suma aprobată inițial pe anul 2013, de 14.575.471 lei.
„Eu sunt dezamăgit de colegii de la PNL. Noi nu suntem împotriva STP-ului, dar avem o datorie morală de a ne spune ce se întâmplă cu banii. Am creat o comisie din care face parte Horaţiu Clepan şi Simone Albani, iar cei de la AIDA au spus că e ilegal să îi verifice. Dacă e ilegal, am spus să ne dea costuri de motorină, cauciucuri şi consumabile, iar dacă noi constatăm că lucrurile sunt în regulă noi vom vota cu două mâini banii aceştia. După cum văd, colegul Albani s-a lăsat vândut pe un proiect”, a declarat consilierul local Bogdan Medrea.
Horaţiu Clepan spune că după calculele sale, cu suma pe care consiliul local a alocat-o pentru STP, locuitorii oraşului Alba Iulia s-ar putea plimba gratuit şi cu taxiul.
„Vreau să îl întreb pe Simone cum a dedus el că au scăzut cheltuielile STP-ului, făcând parte din aceeaşi comisie, eu nu am fost informat de acest lucru. Eu, personal, nu am avut acces la niciun act. Vreau să vă explic ce am putea să facem cu cei patru milioane de euro. În Alba Iulia sunt aproximativ 230 de taxiuri, dacă împărţim suma la numărul de taxiuri şi la 12 luni vom ajunge la 7.000 de lei per taxi în fiecare lună, în condiţiile în care un taximetrist face în medie 1.500 de lei pe lună. Asta ar însemna să ne plimbăm toţi gratuit cu taxiul”, a declarat consilierul Horaţiu Clepan.

Medrea a adăugat că în aceste condiţii se pot aştepta ca până în decembrie să mai existe un proiect prin care STP să primiească bani.
Florin Roman: „Am preferat să fim pragmatici. Așa se face politica”
Roman a explicat asocierea dintre PNL și PDL, din ședința de Consiliu Local de joi, prin argumentul eficienței:
„E o chestiune logică: ai un proiect pe care vrei să îl treci. Atunci cauți susținere. Vreau să le spun șomerilor și elevilor din Alba că cei de la PSD s-au abținut, deci s-au exprimat împotriva faptului ca ei să primească aceste gratuități, deși este un proiect profund social-democrat, în sprijinul celor fără posibilități financiare. Am preferat să fim pragmatici, să avem un proiect care se aplică imediat. Așa se face politica”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gica
vineri, 01.11.2013 at 17:43
a-ti preferat sa fiit ..TAMPITI asa cum v-a catalogat popaye marinarul !!!..